Autonom Services SA vrea să preia BT Operational Leasing SA. Va da Consiliul Concurenţei undă verde?



Consiliul Concurenţei
analizează tranzacţia prin care Autonom Services SA preia BT Operational Leasing SA.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

BT Operational Leasing S.A. este o societate română pe acțiuni, al cărei obiect principal de activitate este închirirea şi leasingul cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare. Aceasta face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare, precum: servicii bancare pentru persoane fizice și persoane juridice, servicii de investiții financiare, servicii de administrare a portofoliilor, leasing (atât financiar, cât și operațional) și factoring.

Autonom Services S.A., parte a Grupului Autonom, este o societate română pe acțiuni ce oferă servicii de leasing operațional, de închiriere pe termen scurt, management al flotelor, dar și închirieri de echipamente.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BT Operational Leasing SA furnizează două autoutilitare în sistem leasing (document)

23 Sep 2015 2758