Bărbatul care şi-a înjunghiat fosta soţie, acuzat de tentativă de omor

Bărbatul care şi-a înjunghiat, miercuri, fosta soţie este acuzat de tentativă de omor, după ce femeia a fost la un pas să-şi piardă viaţa în urma repetatelor lovituri de cuţit.  

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost înregistrată, în cursul zilei de ieri, o cauză având ca obiect incidentul petrecut la aceeaşi dată, pe Aeroportul International din Sibiu, când o persoană de sex feminin a fost înjunghiată de fostul soţ pe fondul unor discuţii contradictorii.

„În cursul zilei de astăzi, 5 mai 2016, având în vedere constatările preliminare referitoare la leziunile traumatice produse persoanei vătămate prin loviri repetate cu un corp tăietor-înţepător, ce necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care au pus în pericol viaţa victimei, în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă la infracţiunea de omor calificat, dosarul fiind declinat, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu”, se arată în comunicat.

Instanţa urmează să stabilească dacă bărbatul îşi va petrece următoarele 30 de zile în arest.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

01 May 2024 494

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 550

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 518

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 643

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 612

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 702

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 894

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 709

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1140

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2778

Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, declarații în dosarul crimei din Mangalia! (VIDEO)

26 Mar 2024 739

UPDATE. Imaginile durerii la Tribunalul Constanța! Mătușa Alinei, tânăra ucisă la Mangalia, strânge la piept poza copilei (FOTO+VIDEO)

26 Mar 2024 1088

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1285

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1810

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procesul începe la finele lunii

10 Mar 2024 795