Băsescu la Mangalia Un model de viaţă poate fi generat de cei de vârsta a treia, ca mine

Preşedintele Traian Băsescu a spus, azi, la Şcoala de vară a UNPR, cu lacrimi în ochi, că un model de viaţă poate fi generat şi de stilul celor de vârsta a treia, categorie în care s-a inclus, afirmând că "există obligaţia de a planta un pom la umbra căruia nu vor sta niciodată". "Aş spune şi un lucru poate puţin mai aspru, deşi se poate spune şi cu vorbe mai blânde: viitorul nostru este generat nu numai de modul în care vom şti să ne asumăm singuri propria noastră viaţă şi să n-o lăsăm pe mâna statului sau să aşteptăm statul să facă ce trebuie pentru noi. Modul nostru de viaţă viitoare şi de performanţă poate fi generat şi de abordarea celor de vârsta a treia, ca mine spre exemplu, care vor trebui să înţeleagă că au obligaţia să planteze un pom la umbra căruia nu vor sta niciodată", a spus Traian Băsescu, cu lacrimi în ochi, fiind întrerupt de aplauzele celor prezenţi. Preşedintele a spus că, în opinia sa, este un moment în care toată lumea este utilă, "de la cei tineri până la cei din generaţia a treia care ei înşişi de multe ori spun "Eu nu mai am nimic de făcut , eu nu mai am responsabilitatea să fac ceva, eu pot fi doar beneficiar al muncii mele de 20, -30 de ani". "Deci este un moment în care noi, toată naţiunea, trebuie să ne solidarizăm în jurul obiectivului de a fi ceva mai mult decât suntem. Şi, ieşind din zona discursului poate oarecum ermetic, v-aş spune că tradus în acţiune guvernamentală ce avem noi de făcut în perioada imediat următoare este în primul rând să nu ne stricăm echilibrele fragile macroeconomice pe care am reuşit să le stabilim împreună în 2009 şi în 2010, să nu pierdem investitorii pe care îi avem acum şi să ne întrebăm ce putem face ca să putem creşte în condiţiile în care nu avem perspectiva în următorii 2, 3, 4 ani ca investiţiile străine să fie motorul creşterii", a mai spus Băsescu, la Şcoala de vară a UNPR care are loc la Mangalia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vadim

10 Sep, 2011 13:15

sa ai soarta bunicii mele Dumnezeu sa o odihneasca-i ati ucis pe toti

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1792

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2492

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2733

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7159

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3449

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3631

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6242

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2752

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5750

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4303

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9496

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4116

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3299

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2728

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2806