Benone Sinulescu, declarații despre moartea lui Jean Constantin. Ce ar fi grăbit decesul actorului

Jean Constantin a murit pe 26 mai 2010, la vârsta de 82 de ani. Medicii legişti au susţinut că artistul, care avea probleme serioase cu inima, suferise un infarct.

În 2010, cu aproximativ două luni înainte ca inima obosită a lui Jean Constantin să înceteze să mai bată, Benone Sinulescu l-a însoţit pe regretatul actor într-un turneu în Canada, unde cei doi mari artişti erau aşteptaţi cu braţele deschise de românii din diaspora.

Totul a decurs bine, s-au bucurat de un succes de zile mari, însă la întoarcerea în ţară, în aeroportul din Vancouver, au început necazurile.

“După ce a trecut prin poarta de detectat metale, conform regulamentului, Jean a dus mâna la inimă, apoi a căzut jos, ca secerat.

Eram cu soţia mea, ne-am speriat teribil, ştiam că el mai suferise trei infarcturi, chiar credeam că a murit. Abia am reuşit să-l trezim din starea de leşin în care intrase. Nici n-am ştiut cum să procedăm. După câteva minute, ne-a zis că se simte bine şi că va face faţă drumului până acasă”, a povestit în urmă cu ceva timp Benone Sinulescu.

Sursă text: antena3.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce achiziție a făcut Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” înainte de evenimentul „Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin - 6 ani de la inaugurare” (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 596

Premiera filmului ,,Marele jaf al tramvaiului”, în Constanța

13 Apr 2024 532

„Techirghiol 2024 – Glasul Speranțelor“, Editiția XXIII, organizată de Iory’s Travel World SRL, cu peste 33.000 de euro (DOCUMENT)

09 Apr 2024 638

Ai nevoie de permis de conducere categoria B Concurs de angajare la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”

08 Apr 2024 841

LIVE TEXT Spectacol de Ziua Greciei la Centrul Multicultural Jean Constantin din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Mar 2024 1314

Constanța Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” - 6 ani de la inaugurare

29 Mar 2024 620

Ce evenimente sunt pregătite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța pentru a celebra Ziua Națională a Greciei

25 Mar 2024 776

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 847

Ziua Greciei, celebrată la Teatrul Jean Bart din Tulcea

19 Mar 2024 576

Constanța Eveniment de lansare a albumului foto-documentar cu titlul „Mărțișoarele Flotei Naționale Române 1913. Colecția Anghel Georgian’’

06 Mar 2024 829

Filmul „FAMILIAR”, proiecție specială la Constanța, în prezența actorului Emanuel Pârvu

07 Feb 2024 639

Retrospectivă 2023 Un an bogat în activități culturale la Constanța. De la spectacole de teatru și vernisaje la proiecția documentarului „FLAVOURS OF ROMANIA-DOBROGEA”

28 Dec 2023 1014

„Crăciun de poveste”, la Constanța, cu Orchestra Simfonică București

16 Dec 2023 839

Crăciun de poveste, la Constanța

28 Nov 2023 1133

Documentarul “Flavours of Romania”, în premieră la Constanța de Ziua Dobrogei. OMD Mamaia Constanța inițiază noi proiecte alături de jurnalistul Charlie Ottley

15 Nov 2023 795