Bilanțul MAI. București și 20 de județe, afectate de inundații

În urma fenomenelor hidrometeorologice înregistrate luni s-au semnalat efecte negative în Bucureşti şi în 41 de localităţi din 20 de judeţe, fiind inundate 27 de case, 72 de curţi, 85 de subsoluri, 12 străzi şi 117 fântâni, informează Ministerul Afacerilor Interne.

Totodată, cinci case nelocuite sunt afectate de o alunecare de teren.

Vântul puternic a doborât cinci copaci şi a smuls un acoperiş de bloc, fiind avariate 5 autoturisme, precizează sursa citată.

Nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.

Potrivit informațiilor, se înregistrează întreruperi în alimentarea cu energie electrică la nivelul a 13 localităţi din trei judeţe (Neamţ, Olt şi Suceava), însumând 10.933 de consumatori, iar pentru remedierea defecţiunilor se acţionează cu şapte echipe de intervenţie.

La nivel naţional sunt în serviciul operativ, pregătiţi să intervină, 22.010 lucrători MAI (7.790 de jandarmi, 5.000 de pompieri, 9.220 de poliţişti) cu 9.008 mijloace, informează comunicatul MAI.

"Structurile MAI continuă să acţioneze în sprijinul comunităţilor din judeţele afectate de fenomenele hidrometeorologice severe. Intervenţiile în teren sunt monitorizate şi coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI, completat cu grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă", precizează MAI.


Conform MAI, a fost realizată manevra de forţe şi mijloace la nivelul IGSU prin suplimentarea în judeţul Bacău cu 15 motopompe din judeţele Brăila, Galaţi, Vaslui, în judeţul Sibiu cu 25 motopompe şi 85 de lucrători din judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Călăraşi, Hunedoara, Vâlcea, precum şi menţinerea dislocării a 16 motopompe la nivelul judeţului Covasna, din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Mureş.

De asemena, s-au dislocat 200 metri liniari dig gonflabil şi 200 metri liniari dig mobil cu panouri din judeţul Mureş şi 200 metri liniari dig modular din judeţul Vâlcea către judeţul Sibiu, pentru realizarea unor îndiguiri provizorii în zonele de risc.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Neda-Cojocaru Tudor

22 Jul, 2018 04:24

Astep cu nerabdare sa contribui la prevenirea inundatiilor si a secetei la nivelurile local national global. La primirea e-mailurilor comunic solutia tehnica brevetata evaluata la un trilion euro pe perioada de 6 ani

Articole asemanatoare

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 149

Oficial de la IPJ Constanța Dosar penal pentru șoferul de ambulanță prins beat la volan

06 May 2024 123

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime

06 May 2024 144

ANM Meteorologii anunță iar o răcire a vremii. Cum va fi în Dobrogea în perioada 6-19 mai 2024?

06 May 2024 183

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 179

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 198

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 242

Proiect Pașapoartele simple temporare nu vor mai fi eliberate la fel de ușor!

06 May 2024 231

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

06 May 2024 270

Afaceri Constanța Primăria Eforie a vândut nouă terenuri mai multor persoane fizice

06 May 2024 268

ONRC Constanța, în topul județelor cu cele mai multe firme radiate în primul trimestru din 2024

06 May 2024 261

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 957

UPDATE Incendiu într-un apartament în municipiul Constanța. Pompierii intervin

06 May 2024 597

Vremea rea a făcut prăpăd în mai multe regiuni ale țării

06 May 2024 199

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 255