Campania „Bucură-te de vară în siguranţă...departe de traficanţii de persoane!" se derulează pe litoral

În perioada iunie - august 2012, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane prin Centrul Regional Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDrom şi Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, derulează campania de prevenire a traficului de persoane şi a fenomenelor asociate acestuia, intitulată: "Bucură-te de vară în siguranţă...departe de traficanţii de persoane!".

În cadrul campaniei, reprezentanţii instituţiilor partenere desfăşoară o serie de activităţi de prevenire atât în taberele şcolare de pe litoralul Mării Negre cat şi în staţiunile turistice de pe raza judeţului Constanţa.

Astfel, în data de 30.08.2012, între orele 10.30-11.30 reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi ai Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii organizează o activitate de prevenire a traficului de persoane în Tabăra Delfinul din Năvodari, unde vor purta discuţii cu elevii sosiţi în vacanţă din întreaga ţară, precum şi cu profesorii lor însoţitori.

Aceştia vor fi informaţi cu privire la factorii de risc ce pot conduce la o situaţie de trafic de persoane, principalele metode de recrutare a tinerelor victime, profilul recrutorilor/traficanţilor/ victimelor traficului de persoane, precum şi sfaturi utile pentru prevenirea acestui fenomen. De asemenea, vor fi prezentate recomandări cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 380

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 716

Primăria Constanța Campania „Salvează un cățel” Continuă (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 375

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 501

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 552

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 426

Activități de combatere a consumului de droguri în unitățile școlare de nivel gimnazial și liceal din județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 587

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 548

Primăria Constanța Campanie de informare și conștientizare privind respectarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 458

Atenție la apelurile telefonice primite! O nouă metodă de înșelăciune prin apeluri telefonice face victime

26 Mar 2024 1647

Campanie de fraudă prin apeluri telefonice în care se utilizează identitatea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

21 Mar 2024 710

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 664

Handbal CSM Constanța debutează în noua ediție a Cupei României, cu gândul de a-și apăra trofeul

19 Mar 2024 707

MApNForțele Aeriene Române transportă ajutoare umanitare către Regatul Hașemit al Iordaniei

14 Mar 2024 446

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 538