Care este țara cu cei mai inteligenți copii din lume?

Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, unde elevii și studenții cu rezultate excepționale la învățătură au devenit o regulă, informează CNN. "Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei", a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.
Potrivit acestuia, secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: "Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii".
CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor '70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului.
Un alt aspect important al sistemului de învăţământ din Singapore îl reprezintă începerea educaţiei la o vârstă foarte fragedă. "Primii ani din viaţa unui copil sunt foarte importanţi. Deci, atunci când copilul are încredere în el, acea încredere îl va ajuta în primii ani de şcoală. Nu ne dorim doar copii deştepţi, ci copii optimişti", a declarat Diana Ong, educatoare la o grădiniţă din Singapore.


sursa foto: cherryopticalinc.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ASSMB 22.000 de copii și adolescenți suferă de afecțiuni psihice

05 May 2024 401

Week-end promițător și foarte ofertant în Constanța

04 May 2024 545

În Vinerea Mare, polițiștii din Constanța împart zâmbete și cadouri pentru copii (VIDEO)

03 May 2024 535

Muzeul de Artă Populară Constanța Pregătiri pentru întâmpinarea paștelui

01 May 2024 348

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 535

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 570

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 365

LIVE TEXT+VIDEO Gihan Eserghep își depune candidatura la Primăria Constanța din partea PUSL - „Vom readuce Constanta acolo unde îi este locul!”

29 Apr 2024 724

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 624

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 848

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 551

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 595

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 514

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 732

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 493