Caz dramatic în ConstanţaS-a spânzurat după ce a pierdut banii la păcănele

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea constănţeană Cumpăna, a încercat să-şi pună capăt zilelor după ce şi-a pierdut banii la păcănele, scrie România TV. El a furat bani din încasările barului ca să-şi recupereze paguba, apoi a încercat să se spânzure. Medicii au reuşit să-l resusciteze, însă starea lui este în continuare critică.

Bărbatul a jucat la păcănele într-un bar din localitatea Cumpăna şi a pierdut toţi banii pe care-i avea, aproximativ 1.000 de lei. Băut bine, constănţeanul a furat apoi 1.200 de lei din încasările localului, iar o angajată a sunat la 112. Oamenii legii l-au prins după ce bărbatul, speriat, aruncase banii în curtea unor vecini, scrie România TV.

Bărbatul n-a putut fi audiat pentru că nici nu putea vorbi de beat ce era, iar poliţiştii i-au dat drumul acasă. Când şi-a revenit din beţie, speriat că va ajunge la închisoare, bărbatul a încercat să se spânzure. A fost găsit însă de soţia lui care a chemat imediat salvarea. Medicii au reuşit să-l resusciteze însă starea lui este în continuare gravă iar medicii îi dau puţine şanse de supravieţuire.


Sursa: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.