Caz incredibil! Un pinguin înoată an de an mii de kilometri ca să-l întâlnească pe omul care l-a salvat cândva (video)

Dragostea și recunoștința apropie distanțele. 8000 de kilometri nu l-au putut ține departe pe un pinguin de salvatorul lui.
 
Povestea lor a început în anul 2011, cînd Joao Pereira de Souza, un zidar pensionar și pescar amator, în vârstă de 71 de ani, a găsit un pinguin slăbit, acoperit de petrol şi la un pas de moarte. Pinguinul era întins pe o stâncă de pe o plajă locală. Omul locuiește pe o insulă în apropiere de Rio de Janeiro, Brazilia.
 
Omul nu a stat mult pe gânduri și a curățat pasărea, a hrănit-o cu pește proaspăt, i-a pus și numele de Dindim, după care, văzând că se simte bine, a vrut să elibereze pinguinul în mare. Atunci a avut omul surpriza să constate că Dindim nu voia să plece.
 
Joao Pereira de Souza a povestit ziarelor locale că pinguinul a stat cu el 11 luni și, după ce și-a schimbat penajul, a plecat. După câteva luni, Joao a avut surpriza să constate că Dindim s-a întors. Îl zărise un pescar pe plajă, într-o zi și l-a urmărit până acasă. De atunci, pasărea stă câte opt luni pe an cu salvatorul lui, iar în restul timpului se află pe coasta Argentinei şi în Chile.
 
Asta înseamnă că pentru a-și vedea salvatorul pinguinul înoată în fiecare an 8000 de kilometri!
 
Salvatorul lui recunoaște că îl iubește ca pe propriul copul și crede că această dragoste este reciprocă pentru că doar pe el îl lasă să îl atingă.

„Stă în poala mea, mă lasă să-i fac duş, îmi permite să-l hrănesc cu sardine şi să-l iau în braţe. Toată lumea spunea că nu se va mai întoarce. Dar o face în fiecare an. Soseşte în iunie şi pleacă acasă în februarie. Şi de fiecare dată e şi mai afectuos şi fericit că mă vede”, a declarat bărbatul.

 
Omul spune că atunci când îl vede pinguinul dă din codiță exact ca un câine. 

Biologul Professor Krajewski, care l-a intervievat pe pescar pentru Globo TV, a declarat jurnaliștilor de la ”The Independent”: ”Nu am văzut niciodată nimic asemănător. Cred că pinguinul crede că face parte din familia sa și că este pinguin ca și el”.



Sursa foto: metro.co.uk


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Certificat de urbanism, obținut de Marco Chim SRL, la început de an

04 Jan 2024 1168

Hotelul lui Ali Nurhan, din stațiunea Mamaia, revine în atenția primăriei. PUD-ul care stabilitește reglementările urbanistice este în consultare publică

09 Feb 2021 3158

20 ianuarie - Ziua Internațională a Pinguinilor

20 Jan 2021 3533

Imobil de opt etaje în Mamaia, zona Pinguin. Real Estate Investment SRL a obținut un certificat de urbanism

12 Jun 2019 1941

Un hotel cu peste 100 de camere va fi construit în staţiunea Mamaia, în zona Pinguin

28 Mar 2019 2518

Bloc de opt etaje, pe malul lacului Siutghiol. Ce a solicitat investitorul de la Agenția de Mediu (document)

16 Jan 2019 2113

Waldy Com Sales & Logistics SRL, în dizolvare, anunță că va ridica un bloc în zona Pinguin din Mamaia

14 Jul 2018 3112

Editorial Poliţiştii fac ce fac şi tot devin eroi de bancuri

15 Jan 2018 2867

Ali Nurhan, manager general al HC Dobrogea Sud Constanţa, a primit undă verde de la municipalitate. Este vizat un hotel din Mamaia

13 Nov 2017 2449

Accident rutier grav în Mamaia zona Club Nautic. Pietoni loviți pe trecere. Victimele sunt doi cântăreți. Șoferul a fugit dar a fost prins (galerie foto + video)

21 Aug 2017 14556

Handmade by Carmen Petrişor Decoratiuni pentru cei mici!

10 Dec 2015 2332

Bunul aparţine Waldy Com Sales & Logistics SRL Un teren intravilan, situat în Mamaia, se vinde cu peste un milion de euro

30 Oct 2015 3331