Ce au decis poliţiştii în cazul tânărului din orașul Hârșova, județul Constanța, bănuit de tâlhărie

Potrivit IPJ Constanţa, ca urmare a cecetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din orașul Hârșova, județul Constanța, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, în zilele de 20, 26 și 27 octombrie a.c., persoana în cauză ar fi comis faptele asupra unor femei din Constanța, cu vârste între 66 și 85 de ani, cărora le+ar fi sustras prin violență cerceii din urechi.

Faptele au fost comise pe Aleea Brândușelor, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și aleea Panselei, în zone cu vegetație bogată și căi de acces înguste și întortocheate, care ofereau posibilitatea de a scăpa rapid.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe bărbat pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 30 octombrie va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Respectivul bărbat pleca din orașul Ovidiu, cu mijloace de transport în comun, ajungea în zona autogării din piața Tomis III, de unde pornea pe străzile din apropiere în căutarea unor victime.

Alegea persoane în vârstă, de sex feminin, cărora la smulgea cerceii din urechi, apropiindu-se din spate.

El a fost liberat recent din penitenciar unde ispășea o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani, pentru comiterea unor infracțiuni de tâlhărie. Polițiștii constănțeni continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 697

Județul Constanța Tânăr din Hârșova, reținut pentru tâlhărie

12 Apr 2022 1309

Patru copii din Hârşova au atacat şi tâlhărit pe stradă un adolescent. Suspecţii i-au furat victimei bicicleta

09 Nov 2017 4610

Constanța. Pensionară atacată și tâlhărită pe stradă. Suspectul a ajuns în spatele gratiilor

10 Oct 2017 2299

Doi minori, reținuți de către polițiștii constănțeni

09 Dec 2016 2078

Bănuit de comiterea unei tâhării, identificat la Hârşova

15 Mar 2015 1470

Suspecţii au ajuns în arest preventiv Bătrână din Hârşova, tâlhărită în propria casă

19 Jan 2015 1509

Bătrână tâlhărită în propria casă de un tânăr Asan Elvis, din Hârşova, arestat preventiv

30 Oct 2014 1688

Asan Elvis, din Hârşova, arestat după ce a lovit o bătrână şi i-a furat telefonul

29 Oct 2014 1562

Tribunalul Constanţa a admis cererea de arest preventiv Grup de opt suspecţi, trimis după gratii

03 Oct 2014 2717

Tâlhărie ca-n filme, cu săbii și măști Celebrul Saviuc, închis pentru 18 ani

03 Oct 2014 3887

Adolescent din Hârşova, arestat după ce a tâlhărit o femeie în vârstă

07 Aug 2014 1561

A agresat o pensionară Minor din Hârşova, arestat preventiv pentru tâlhărie

06 Aug 2014 1719