Ce critici aduce Comisia Europeană Guvernului cu referire la Portul Constanța

Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată. Criticile Bruxelles-ului persista, dupa ce anul trecut Executivul europeana a criticat Guvernul Romaniei pentru documentatia provizorie transmisa la Comisie pentru pregatirea absorbtiei fondurilor UE 2014-2020.

Criticile Comisiei Europene pentru Guvernul Romaniei, pe domenii:

    Sistemul de sănătate, reforma educaţiei şi munca nedeclarată. In aceste domenii, oficialii CE atenţionează că draftul Acordului de parteneriat  pentru banii europeni 2014-2020, transmis de Guvern este prea detaliat în descrierea realizărilor de până în prezent în loc să fie descrise problemele încă existente şi să vizeze cauzele acestora.
    Educatia. Nevoile de dezvoltare sunt insuficient aliniate priorităţilor şi în cazul sistemului educaţional, rezultatul utilizării Fondului Social European fiind indicat extrem de vag şi fără să ofere informaţii suficiente despre intenţiile autorităţilor române, deoarece nu permite indentificarea a ce anume îşi propune România să obţină în privinţa sistemului de educaţie.
    Agricultura. In pofida importanţei sectorului agricol în România, atât din perspectivă economică, cât şi socială, din draftul Acordului de Parteneriat nu rezultă o imagine clară legat de viziunea autorităţilor române pentru dezvoltarea viitoare a acestuia, necesităţile fiind prezentate superficial şi fără să fie indicate investiţii în inovaţie, domenii cu valoare adăugată sau sectorul bio. In acvacultură, experţii CE arată că trebuie promovată o diversificare a speciilor, având în vedere că majoritatea peştilor din fermele de profil sunt crapi, iar orientarea actuală din acest sector privind limitarea numărului de specii riscă să creeze serioase probleme de competitivitate pe termen lung.
    Transporturile. Comisia recomandă Guvernului să prezinte mai bine potenţialul porturilor, arătându-se că referirea la Portul Constanţa este „destul de slabă", cu presupuneri la modul general că vor fi îmbunătăţiri faţă de evoluţiile efective „dezamăgitoare". "Pentru sectorul transporturilor, oportunitatea (pertinenţa economică şi sustenabilitatea financiară) şi fezabilitatea legală (limitările ajutorului de stat) pentru dezvoltarea aeroporturilor regionale au nevoie să fie încă demonstrate în cadrul Master Plan-ului aflat în pregătire.

Mai multe AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 811

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1385

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 370

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 384

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1813

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 659

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1019

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 968

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 639

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 814

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 681

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 935

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1551

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 815

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 559