Ce zic oficial procurorii despre cazul şeful de la Investigaţii Criminale Eforie

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa efectuează cercetări penale faţă de numitul DRAGOŞ RADU HORAŢIU, ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de la recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, părăsirea locului accidentului şi instigare la fals în declaraţii. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în data de 30.03.2012, în jurul orelor 22.30, numitul DRAGOŞ RADU HORAŢIU a condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Tuzla, pe sensul de deplasare spre Mangalia, a intrat în coliziune cu bordura din apropierea sensului giratoriu aflat în zona, oprindu-se pe trotuarul de pe sensul opus de deplasare şi a părăsit locul accidentului. La faţa locului a fost identificată o altă persoană care iniţial a declarat că a condus autoturismul, însă din primele investigaţii efectuate a rezultat că acesta a declarat în acest sens, întrucât există suspiciunea că numitul DRAGOŞ RADU HORAŢIU ar fi consumat băuturi alcoolice. În cauză, cercetările penale sunt continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a identificării tuturor persoanelor implicate în producerea evenimentului rutier.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 414

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1135

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 672

Apus de soare spectaculos la Constanța! Imagini de senzație surprinse în Duminica Floriilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 576

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 408

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 629

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 2667

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 4007

Accident mortal la Sinoe! Date oficiale de la IPJ Constanța! (VIDEO)

28 Apr 2024 842

UPDATE. Accident rutier cu victimă în Constanța! Primele informații

28 Apr 2024 713

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5639

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța

27 Apr 2024 645

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 737

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 837

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 548