Victor Ponta „Cea mai recentă analiză a FMI arată că România are politici macroeconomice solide“

România are politici macroeconomice solide iar PIB-ul a revenit la nivelul de dinaintea crizei, a scris premierul Victor Ponta pe Facebook, astăzi, preluând câteva date din cea mai recentă analiză a Fondului Monetar Internațional (FMI), informează Agerpres.

„Câteva dintre punctele tari ale României în domeniul macroeconomic (cea mai recentă analiză a FMI): România are politici macroeconomice solide iar PIB-ul a revenit la nivelul de dinaintea crizei. Politica fiscală sănătoasă a redus vulnerabilitățile iar scenariul de bază al echipei de evaluare proiectează creștere susținută - va ajunge la aproximativ 3% pe termen mediu", a precizat prim-ministrul.

Ponta adaugă, citând aceeași sursă, că rezervele de lichiditate sunt mari, apropiindu-se de 5% din PIB.

„Dimensiunea bufferului din Trezorerie înseamnă că rezervele de lichiditate sunt mari, ajungând la aproape 5% din PIB. Deficitul contului curent s-a redus semnificativ pe fondul îmbunătățirii competitivității României iar inflația a atins un minim record de 1,1% în 2014. Cursul de schimb a rămas în cea mai mare parte stabil — leul este în linii mari în linie cu premisele pe termen mediu", a notat premierul.


Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.