Cererea formulată de Fin.Co.Ge.R.o. Imobiliare în dosarul retrocedărilor din Constanţa, judecată la finele lunii

Azi, Corina Cornelia Dăescu, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, a admis judecarea cererii de ridicare a sechestrului formulată de reprezentanţii SC Fin.Co.Ge.R.o. Imobiliare SRL, în dosarul retrocedărilor din Constanţa. Potrivit unor surse avocăţeşti, cererea mai sus precizată va fi „tranşată” pe data de 27 mai.

După cum menţionam şi în ediţiile trecute, în dosarul retrocedărilor din Constanţa au fost trimise în judecată, din 2008, aproape 40 de persoane, printre acestea aflându-se Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu şi Claudia Cealera, funcţionari ai Primăriei Constanţa, două funcţionare din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanţa, Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa, Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin SC Holland Development Group SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa, New Home Construct SA, Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin Pomacost SA şi Aqualand SA.

Termenul de azi a fost al 51-lea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea Fin.Co.Ge.R.o. Imobiliare, judecată pe 27 mai Spre aducere aminte. Cine sunt inculpaţii din dosarul retrocedărilor din Constanţa

17 May 2014 2303

În şedinţă secretă Azi, verdict în dosarul retrocedărilor din Constanţa

16 May 2014 2784

Află care este motivulDosarul retrocedărilor din Constanţa a fost amânat pentru data de 16 mai

13 May 2014 1639

Al 50-lea termenJudecătoarea Corina Cornelia Dăescu redeschide azi dosarul retrocedărilor din Constanţa

13 May 2014 2575