Constanța. Unde este cel mai frig în județ. Dar cum va fi azi?

Vremea va continua să se încălzească uşor, dar va deveni în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona montană, zice meteoplus.

Înnorările se vor accentua şi mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zonele de munte şi local în Transilvania, Crişana, Banat şi nordul Olteniei.
Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantitãţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, mai ales în orele serii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Românã, iar cele minime între 9 şi 16 grade.
Potrivit vremea.ido.ro, la Constanța astăzi, va fi în mare parte senin, maxima zilei va ajunge la 22°C, vântul va bate cu viteze cuprinse între 15 şi 30 km/h din Sud, iar șansele de precipitații vor fi 0.
În județul Constanța la această oră sunt 10,2 grade la Cernavodă, 10,3 la Medgidia, 10,4 la Adamclisi, 13,2 la Mangalia, 13,3 la Hârșova, 13,8 la Constanța.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în Dobrogea în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 404

Fotoreportaj Cum arată Faleza, marea și Cazinoul din Constanța în ultima zi din luna aprilie (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 774

Beznă pe bulevarde din municipiul Constanța! Ploaia și întunericul reduc vizibilitatea în trafic (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 735

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 2004

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 505

Cum va fi vremea la Constanța în Duminica Floriilor?

27 Apr 2024 749

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 483

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 770

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 524

Vreme instabilă în Dobrogea, în zilele care urmează. Anunțul meteorologilor

21 Apr 2024 626

Mai multe evenimente organizate astăzi în municipiul Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii

20 Apr 2024 1743

Vreme instabilă pentru următoarele zile în Dobrogea

19 Apr 2024 749

Constanța Miercuri a fost cel mai cald din țară! Temperaturile au scăzut și cu 20 de grade Celsius

18 Apr 2024 409

Cum va fi vremea în Dobrogea în perioada următoare? Anunțul meteorologilor

18 Apr 2024 737

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 766