Constănţeni, înainte de a pleca la drum, verificaţi situaţia traficului

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Astăzi, în judeţul Harghita, traficul rutier va fi oprit pe DN15, la ieşirea din Topliţa către Borsec, la kilometrul 183, între orele 12:00 şi 13:00. Cu ocazia Zilei Eroilor, se vor desfăşura activităţi comemorative la Mausoleul Eroilor de la Secu.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este în continuare restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Pe DN7(E81) Râmnicu Vâlcea - Sibiu, între localităţile Câinenii Mici (judeţul Vâlcea) şi Lazaret (judeţul Sibiu), la kilometrul 237+051 de metri, până în data de 15 iulie 2016 se execută lucrări de reparaţii la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului). Circulația este deviată pe un drum lateral, pe care se află amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevazută cu bariere.

În județul Vâlcea, pe Valea Oltului, până pe data de 30 iunie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră pe DN7 se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ, pe sectorul kilometric 200+615 – 200+815 metri.

În același județ, circulația rutieră pe DN7D (drum naţional secundar, de interes local) este întreruptă la km 4+350 de metri, în zona localității Câineni, din cauza viiturilor. Accesul către localitățile Boișoara și Titești se realizează din DN7, prin localitatea Racovița, pe drumurile județene DJ703M și DJ703P.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, din cauza lucrărilor de reparaţie a viaductului Stânca Teherău (la kilometrul 85+534 de metri), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Restricţie de tonaj există şi pe DN39, în judeţul Constanţa, pe podul de la Agigea. Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone circulă deviat, pe rute ocolitoare (detalii, inclusiv despre despre rutele ocolitoare, pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România: http://www.cnadnr.ro/docs/comunicate/Comunicat%20restrictie%20pod%20Agigea%2016%2005%202016.pdf).

 Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

 Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.). De asemenea, până în data de 30 septembrie 2016, pe DN7C este instituită restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 16 tone în zona kilometrului 83, pentru a permite executarea lucrărilor de consolidare a unui podeț.


Conform Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, DN67C (Transalpina) este închis până în data de 10 iunie 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 67+400 (Obârşia Lotrului).

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România,  pe DN1 Bucureşti - Ploieşti, începând de ieri (7 iunie 2016), lucrările de montare a separatoarelor de sens se execută şi pe timpul nopţii, în zona Băneasa - Otopeni, pe ambele căi de circulaţie, pe benzile centrale, traficul desfăşurându-se pe câte două benzi, în ambele sensuri.

Lucrările vor fi executate după următorul program:

Luni – vineri, între orele 22:00 şi 5:00;
Luni – joi, între orele 10:00 şi 17:00;
Vineri, între orele 10:00 şi 14:00;
Sâmbătă, între orele 07:00 şi 13:00.

În zilele de sărbători legale nu se vor executa lucrări, nefiind astfel instituite restricții de circulație.

Aceste lucrări de montare a parapetelor metalice și a celor din beton de tip ”New Jersey” se vor desfășura pe sectorul cuprins între Pasajul Inferior Băneasa, km 8+050 și km 12+868, situat la capătul rampei Otopeni a Pasajului superior peste Centura București. Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită la volan și să respecte semnalizările și restricțiile impuse pe perioada lucrărilor. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 306

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 590

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 529

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 437

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 397

Județul Constanța Cursă periculoasă pe Autostrada Soarelui – Trei șoferi s-au luat la întrecere (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1289

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 604

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 597

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 264

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 276

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1017

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 486

Constanța Daniel Rafte, pus sub control judiciar

01 May 2024 702

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 409

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 239