Copil rănit în urma folosirii unei petarde. Polițiștii au aplicat sancțiuni

Luni, 10 decembrie, polițiștii Secției Rurale nr. 7 Cocorăștii Colț au demarat cercetările în cazul vătămării corporale a unui minor de 14 ani, din comuna Brazi, care, în urma utilizării unui articol pirotehnic (petardă), s-a rănit la degetul unei mâini.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit ieri că obiectul pirotehnic i-a fost vândut copilului de către o vânzătoare de la un magazin din satul Negoiești.

Cu ocazia controlului efectuat de polițiștii din localitate la societatea respectivă, nu au fost găsite la vânzare materiale pirotehnice, însă au fost găsite, fără documente de proveniență, 3 sprayuri iritant-lacrimogene, 8 litri băuturi spirtoase, 23 fiole insecticid și 72 pungi grâu pentru combaterea rozătoarelor.

Cu aceeași ocazie, s-a constatat că societatea nu deținea autorizație pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor.
În cauză, au fost extinse cercetările cu privire la vânzătoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „efectuare a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”;

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunurile mai sus enumerate.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Brazi.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 560

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 673

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 388

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 599

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 952

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 487

Știri Constanța Mădălin, polițistul erou care a contribuit la găsirea unui copil dispărut în Cuza Vodă

16 Apr 2024 1134

Ce cadouri se pot face sărbătoriților de Florii?

13 Apr 2024 504

Atac cu armă albă la Sydney Cinci persoane au fost ucise, opt sunt spitalizate; atacatorul a fost omorât

13 Apr 2024 485

Când salvatorii devin victime Comunitatea din Chilia Veche sare în ajutorul asistentei medicale, rănită grav în accidentul naval din județul Tulcea

13 Apr 2024 695

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 662

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 668

Un accident rutier a avut loc în Mamaia Nord, Constanța.Victima, un copil de cinci ani

08 Apr 2024 864

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 6 aprilie 2024

06 Apr 2024 758

Anunț important al AJPIS Constanța! Când vor intra în conturi alocațiile pentru copii

05 Apr 2024 700