Credincioșii-ortodocși prăznuiesc Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului. Când a fost adus Brâul, prima dată, la Constanța

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului este prăznuită pe 31 august.

Potrivit tradiției, Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul Brâu ca dovadă a învierii și înălțării ei cu trupul la cer, conform portalului crestinortodox.ro.

Acesta a fost țesut de Maica Domnului din păr de cămilă. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim.
Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brau la Constantinopol în 395.

Brâul țesut și purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima dată în Constanța în anul 2002 și pentru a doua oară în anul 2008.

În 2002 peste o sută de mii de credincioși s-au închinat la raclă, potrivit oficialilor, la Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Brâul Maicii Domnului, adus spre închinare la Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Visul pe care îl am de şapte ani s-a împlinit“ (galerie foto)

11 Sep 2017 4239

Brâul Maicii Domnului a ajuns astăzi la Cumpăna (galerie foto)

10 Sep 2017 3418

Brâul Maicii Domnului depus la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Cumpăna

08 Sep 2017 3734

Constanța. Sute de persoane stau la rând să ajungă la Brâul Maicii Domnului. Cozile se întind pe sute de metri (fotoreportaj+video)

08 Sep 2017 5951

Brâul Maicii Domnului a ajuns la Constanța. Care este programul evenimentului

08 Sep 2017 3780

Procesiune religioasă la Cumpăna

08 Sep 2017 5275

Brâul Maicii Domnului vine la Cumpăna. Enoriaşii sunt aşteptaţi la procesiune

07 Sep 2017 3100

Brâul Maicii Domnului revine la Constanța. Iată programul evenimentului

06 Sep 2017 2456

Brâul Maicii Domnului ajunge la Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Constanţa

17 May 2016 11685

Brâul Maicii Domnului sosește astăzi la Constanța (galerie foto + video)

16 May 2016 7209

Ce sărbătoresc creștin-ortodocșii astăzi Punerea în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

31 Aug 2014 2190