Crin Antonescu Mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va fi premier în locul lui Ponta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis un mesaj premierului Victor Ponta, la emisiunea "După 20 de ani", că dacă nu va accepta acum propunerea liberalilor de a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier, "mai devreme sau mai târziu" primarul Sibiului îi va lua locul în fruntea Guvernului.


Crin Antonescu a spus, la "După 20 de ani", că are un "mesaj foarte simplu" pentru Victor Ponta. "Să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe domnul Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale", a spus Antonescu, întrebat dacă îl vede pe Klaus Iohannis premier.

De asemenea, Crin Antonescu l-a avertizat pe Victor Ponta că, în cazul ruperii USL, nu va mai rămâne la putere decât până în Toamnă: "Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă – în cel mai bun caz pentru domnia sa – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamnă, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa", i-a transmis Antonescu lui Ponta, potrivit gandul.info.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un fost lider politic de dreapta din Constanța a murit în această dimineață!

01 Mar 2024 4778

Revista presei locale

15 Jan 2019 1892

Informații incredibile din stenograme ale DNA. Crin Antonescu ar fi fost șantajat. Cum a reacționat fostul lider PNL

18 Feb 2018 2584

Crin Antonescu, despre Sevil Shhaideh ​„Turcii și tătarii din România au fost întotdeauna buni”

21 Dec 2016 13259

Crin Antonescu - Nu doresc să candidez pentru un nou mandat în Parlamentul României

10 Aug 2016 2437

Percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dragoş Dobrescu. Numele lui apare în dosarul lui Crin Antonescu

13 May 2016 4244

Crin Antonescu s-a prezentat la DNA, Alături de el era şi soția sa

13 May 2016 2437

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu s-a dus astăzi la DNA Ploiești

16 Mar 2016 2693

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu ar fi turnat la DNA nume grele de politicieni

14 Mar 2016 3547

Antonescu, Isărescu, Oprescu, denunţaţi de nora unui fost şef SRI

14 Mar 2016 3008

UPDATE-Crin Antonescu ar respinge orice alianţă dacă ar mai fi în fruntea PNL

10 Feb 2016 2287

Cea mai frumoasă amintire a lui Ponta este una alături de... Crin Antonescu!

24 Jan 2016 2621

Bancul zilei Ce au zis vedetele de la noi despre concertul Depeche Mode

17 Jan 2016 2717

Crin Antonescu, audiat la Parchetul General

08 Dec 2015 2907

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL

24 Nov 2015 5482