Cu Adrian Gheorghiţă avocat Prima reacţie a lui Mircea Băsescu în cazul de şantaj cercetat de procurorii DNA Constanţa

Mircea Băsescu a comentat, în legătură cu cazul de şantaj care a ajuns în atenţia procurorilor DNA Constanţa şi în care ginerele lui Bercea Mondialu şi fiica acestuia l-ar fi şantajat pe fratele preşedintelui, că nu are voie şi nu poate comenta pentru că ancheta este în plină desfăşurare. Poate face declaraţii doar prin avocatul lui. Adrian Gheorghiţă, fostul consilier judeţean al PDL este avocatul lui Mircea Băsescu în cazul şantajului. Avocatul lui Mircea Băsescu a declarat că fratele preşedintelui a mai depus o plângere, anul trecut, împotriva ginerelui lui Bercea Mondialu’, tot într-un caz de şantaj  şi trafic de influenţă. „A fost un dosar pe rolul Tribunalului Constanţa. Urmează să discut cu clientul meu să văd ce decizie procesuală se va căuta“, a declarat Adrian Gheorghiţă. Soţia lui Mircea Băsescu, Doina Băsescu a declarat că nu ştie despre ce este vorba. Amintim faptul că, în 2010, Mircea Băsescu şi soţia acestuia, au botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondialu’.
 
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au organizat, ieri, un flagrant asupra lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondialu’, şi a fiicei acestuia, Izaura Anghel, precum şi a unui minor de 17 ani. În cauză, Mircea Băsescu ar fi sesizat procurorii DNA cu privire la faptul că Marius Constantin exercită presiuni asupra sa, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Acesta ar fi cerut 280.000 de euro pentru a nu da în vileag informaţiile, iar, ieri, când denunţătorul s-a întâlnit cu inculpaţii în biroul de la Agigea al fratelui preşedintelui, pentru a le da 10.000 de euro, procurorii DNA Constanţa au organizat acţiunea de flagrant. Marius Constantin a fost reţinut pentru 24 de ore. În cauză, Izaura Anghel şi un minor de 17 ani sunt cercetaţi sub control judiciar.

Potrivit unui comunicat remis de DNA, „procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de   24 ore (începând de la data de 30.05.2014 , ora 23,55, până la data de 31.05.2014, ora 23,55) a inculpatului Constantin Marius, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000.
În cauză mai sunt cercetate două persoane, respectiv Anghel Izaura şi un minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000.
În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 şi 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările  au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro.
La data de 29 mai 2014, inculpatul  Constantin Marius a primit împreună cu celelalte două suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
Faţă de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura şi  un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar.
Inculpatului Constantin Marius i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de inculpat şi acuzaţiile, conformitate cu  art. 309 din Codul de procedură penală.
Inculpatul Constantin Marius urmează a fi prezentat  cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Constanţa.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Băsescu, şantajat? Un nou termen al dosarului, azi la Curtea de Apel Bucureşti

22 Sep 2016 2214

Decizie definitivă în dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Bercea Mondial (rechizitoriu)

05 Jul 2016 2301

Familia lui Bercea Mondial, condamnată pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Judecătorii au luat o nouă decizie

02 Jun 2016 2648

Familia lui Bercea Mondial l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Iată la cine a picat dosarul! (rechizitorii)

26 May 2016 2616

Curtea de Apel Bucureşti va judeca presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu (rechizitoriu)

29 Apr 2016 2169

Familia lui Bercea Mondial, condamnată pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu. Dosarul pleacă de la Constanţa

28 Apr 2016 2364

Azi, la Curtea de Apel Constanţa Decizie definitivă în dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Bercea Mondial

01 Feb 2016 3038

Exclusiv Dosarul şantajării lui Mircea Băsescu va fi redeschis. Primul termen, luni

18 Dec 2015 2060

Dosarul şantajării lui Mircea Băsescu va fi redeschis la cererea clanului Bercea (rechizitoriu + document)

02 Nov 2015 2949

Judecătoarea Nermin Apzait a dictat peste 25 de ani de închisoare în dosarul şantajării lui Mircea Băsescu (rechizitoriu + minută)

30 Oct 2015 3704

Familia lui Bercea Mondial a fost condamnată pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu (minută)

29 Oct 2015 2938

Condamnări ori achitări? Azi, la Tribunalul Constanţa, pronunţare în dosarul presupusului şantaj asupra lui Mircea Băsescu (rechizitoriu)

27 Oct 2015 2321

Veste bună pentru unul dintre cei care l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu! (rechizitoriu)

30 Sep 2015 2124

L-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu Zi importantă pentru Grinică Ion Anghel, fiul lui Bercea Mondial

29 Sep 2015 2076

Mircea Băsescu, şantajat? Veste bună de la Tribunalul Constanţa pentru familia lui Bercea Mondial! (rechizitoriu)

19 Sep 2015 2772