COŞMAR ÎN TRAFIC, INUNDAŢII, ACCIDENTE Cum am petrecut, Codul Portocaliu, la Constanţa, şi în judeţ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizarea Meteorologică de tip Cod Portocaliu, pentru intervalul orar 21.00, al acestei seri, până miercuri la 02.00.
În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp.
Totodată, în intervalul menţionat procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

UPDATE 07.19 Copac prăbuşit peste maşini

Pompierii intervin, în aceste momente, pentru scoaterea unui autoturism de sub un copac prăbuşit.
Evenimentul are loc la intersecţia străzilor Bucureşti cu Ardealului.

UPDATE: 08.45 Unde au fost inundaţii

De aseară de la ora 22,00 și până astazi, la ora 08,00, la dispeceratul RAJA s-au primit 9 reclamații vizând sistemul de canalizare stradal, din zonele CET - Al. Albatros și Aurel Vlaicu; Centrală - Al. Lăpușneanu; Inel II  - Soveja; Faleză Nord - Viceamiral Murgescu și zona Industrială. În localitatea Ovidiu, s-au primit sesizări de pe străzile Viorelelor, Tineretului, Nicolae Iorga și Revoluției. Echipele de intervenţie au răspuns la toate aceste solicitări şi toate au fost rezolvate.
  
În ceea ce privește sistemul de alimentare cu apă, s-au înregistrat probleme în asigurarea acestui serviciu din cauza lipsei de energie. Fără curent electric, stațiile de pompare, dar și sursele nu pot funcționa, motiv pentru care abonații deserviți de acestea sunt lipsiți de apă potabilă.
În jurul orei 02,00, a rămas fără energie stația de pompare Cota 20 Ovidiu, motiv pentru care abonații din localitatea Oituz și zona de la intrarea în Mihail Kogălniceanu (aeroportul Internațional, fermele și unitățile militare) au rămas fără apă. Reprezentanții Enel au dat asigurări că vor remedia avaria la liniile de alimentare cu tensiune în cursul zilei de astăzi, până la ora 12,00.
    Și abonații din localitatea Albești au suferit de lipsa apei potabile în această noapte, în intervalul 04,30 - 06,30, din cauza unei avarii Enel.
    RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului de distribuţie apă sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA Constanţa va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.
    Totodată, facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemele de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44.

08.50. Semafoare defecte


În municipiul Constanţa sunt mai multe semafoare care nu funcţioneaza:
- intersecţia Şoseaua Mangaliei cu strada Pandurului

- strada Soveja cu bulevardul Lăpuşneanu
- strada 1 Decembrie cu bulevardul IC Brătianu
- intersecţia străzilor Theodor Burada cu bulevardul I.C.Brătianu
 
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat să intervină pentru a acorda ajutor unor persoane implicate in această dimineaţă în trei accidente rutiere. Unul dintre ele s-a produs pe bd. 1 Decembrie, după sensul girator de la intersecţia cu strada Bucureşti. Se pare că un pieton a fost accidentat pe trecerea de pietoni.

UPDATE 10.02

Traficul rutier pe drumul naţional 2A, Constanţa - Ovidiu, este blocat, în acest moment pe sensul de mers dinspre Ovidiu către Constanţa. Şi asta din cauza unei alunecări de teren. Potrivit unor surse, un mal de pâmânt situat în apropierea podului CFR s-a desprins şi a ajuns pe partea carosabilă. De asemenea, tot pe şosea au ajuns şi mai multe pietre din susţinerea podului. În zona unor case, pământul a alunecat îngrijorător de mult.


UPDATE 10.30

Având în vedere avertizarea emisă de INHGA, valabilă de ieri, începând cu ora 23.00, sunt prognozate creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din Bazinul Hidrografic Dobrogea Litoral, cu depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE, anunţă reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.

Potrivit acestora, s-a instituit COD PORTOCALIU începând cu data de 30 septembrie, ora 23.00 pe râurile din spaţiul hidrografic Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au luat măsuri pentru asigurarea tranzitării undelor de viitură posibile în condiţii de siguranţă, prin atenuarea viiturilor în acumulări. Totodată, s-a asigurat colectarea datelor hidrologice conform regulamentului în vigoare, precum şi transmiterea acestora în timp prin intermediul rapoartelor operative.

Totodată, conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral a dispus întărirea monitorizării liniilor de apărare şi pregătirea utilajelor pentru intervenţie, acolo unde va fi cazul. De asemenea, se va menţine în permanentă legătura cu IJSU şi cu autorităţile locale.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral atenţionează populaţia să evite trecerile cu vehicule prin vaduri (direct prin râu). Persoanele surprinse de ploi torenţiale să nu se adăpostească în nici un caz sub poduri pentru că pot fi surprinşi de viitură. Utilajele aflate în apropierea albiilor trebuie să fie retrase, iar în cazul acumulărilor piscicole  - baraje mici, trebuie să fie verificată funcţionalitatea echipamentelor de evacuare a apelor mari.
Totodată, autorităţile locale trebuie să intervină în special în zona podurilor şi a podeţelor îndepărtând acolo unde este cazul, materialele lemnoase, vegetaţie şi plutitori, care ar putea obtura secţiunile de scurgere ale râurilor. De asemenea, autorităţile locale trebuie să fie pregătite pentru a asigura starea de permanenţă la sedii.

În funcţie de evoluţia situaţiei, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă susţin că vor reveni cu informaţii suplimentare.

Societatea Naţională Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa informează că azi, 1 octombrie, aeroportul este deschis operării aeronavelor, deşi condiţiile meteo sunt nefavorabile.

CCINA eliberează avizele care atestă evenimentul generator de forţă majoră

Având în vedere avertizările de cod galben şi cod portocaliu, caracterizate prin precipitaţii abundente - cantităţi de apă ce pot depăşi 60 l/mp şi izolat 80 l/mp - intensificări ale vântului ce pot depăşi la rafală 50 - 80 km/h, marea fiind intens agitată gradul 5-7 la coastă şi 6-8 în larg, condiţii meteorologice care, potrivit informărilor primite de la Garda de Coastă, au determinat închiderea porturilor maritime Midia, Mangalia, Constanţa şi Portul fluvial Constanţa Sud Agigea sunt închise traficului naval, fiind sistate şi operaţiunile de încărcare/descărcarea marfă, informăm agenţii economici afectaţi de aceste fenomene meteorologice, că, în vederea activării clauzei de forţă majoră, pot solicita Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, eliberarea avizelor ce atestă evenimentul generator de forţă majoră. Rolul acestor avize este de a exonera de răspundere contractuală partea care invocă evenimentul de forţă majoră, datorită căruia s-a aflat în imposibilitate fortuită de a-şi îndeplini - total sau parţial - obligaţiile asumate prin contractele aflate in derulare. Reamintim că, potrivit reglementărilor legale, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură are competenţa exclusivă de a aviza cazurile de forţă majoră, pe raza judeţului Constanţa. Aceste avize pot fi solicitate Direcţiei Juridice şi Arbitraj din cadrul CCINA Constanţa:tel: 0241.619854, ruxandra.serescu@ccina.ro; daniela.cismaru@ccina.ro

Situaţie RAJA până la ora 12.00

Până la ora actuală, în cursul acestei zile, la dispeceratul societății s-au primit 49 de reclamații. În muncicipiul Constanța, cele mai multe sesizări au venit din cartierele CET, Coiciu, Tomis Nord - zona Penny Market, Palas, zona Centrală - Piața Griviței. În Năvodari s-au primit sesizări de pe strada Crăiței, iar la Medgidia de pe strada Poporului. Toate aceste reclamații au vizat sistemul de canalizare stradal. Echipele RAJA au răspuns la toate solicitările primite și toate sunt în curs de rezolvare.

În continuare în localitatea Lumina, echipele RAJA intervin pe strada Gării, la cele două gospodării de la numerele 2 și 16.

De la ora 10.55 sursa de apă Tătaru  este lipsită de energie, fiind afectată alimentarea cu apă a localităților  Tătaru și Ciocîrlia de Jos. De la ora 10,55, este lipsită de energie și sursa Vârtop, care asigură alimentarea cu apă a localităților Pecineaga, Albești și Vîrtop.

În continuare satul Oituz și zona de la intrarea în localitatea Mihail Kogăîlniceanu sunt lipsite de apă potabilă din cauza avariei la liniile de alimentare cu tensiune de la stația de pompare Cota 20 Ovidiu.

Meteo: Codul portocaliu de ploi rămâne valabil. Află până când

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea de Cod portocaliu de pentru intervalul 1 octombrie ora 13.00 – 2 octombrie, ora 2.00, în judeţele Constanţa şi Tulcea. În acest interval, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor mai atinge local 40...50 l/mp, iar intensificările de vânt vor fi susţinute, cu viteze la rafală de 70 km/ şi temporar peste 80...90 km/h. Vremea se va menţine deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile diurne se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

Prefectura Constanţa a activat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Având în vedere AVERTIZAREA METEOROLOGICĂ - COD PORTOCALIU pentru intervalul 30 septembrie, ora 21 – 2 octombrie, ora 02, fenomenele vizate fiind ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, Prefectul Judeţului Constanţa a dispus activarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi constituirea unei Grupe Operative începând cu data de 30.09.2013, orele 20.00, formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă Dobrogea, Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, Garzii de Coastă, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, care
monitorizează în permanenţă situaţia din judeţ, transmiterea de adrese către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de
Urgenţă prin care s-a solicitat instituirea serviciului de permanenţă şi comunicarea situaţiei din teritoriu la Gruparea Operativă la orele 21.00, 00.00, 03.00, 06.00.

ŞTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 411

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 870

Bilanț IGSU Probleme în mai multe județe, printre care și Constanța din cauza vântului puternic. Manevrele în porturile la Marea Neagră, suspendate

02 Apr 2024 703

IGSUCod portocaliu și galben

02 Apr 2024 346

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 659

ISU Giurgiu10 ore de vânt puternic, mâine, în județul Giurgiu

01 Apr 2024 340

Alertă meteo Se strică vremea în toată țara! Județele Constanța și Tulcea sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

01 Apr 2024 7766

MAERepublica Franceză – Cod portocaliu de ploi și inundații în sudul țării

11 Mar 2024 474

Judecătoriile din Constanța și Tulcea, „cod“ portocaliu și roșu de judecători lipsă! Analiză Alin Ene, membru CSM

08 Feb 2024 756

Furtuna Isha ajunge în Europa! Mai multe state sub avertizări meteo cod roșu. Și România va fi afectată

21 Jan 2024 2027

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 651

Hidrologii în alertă! Coduri Portocaliu și Galben pe râuri din diverse județe

19 Jan 2024 623

Avertizare hidrologică! Pericol de inundații

18 Jan 2024 591

MAE Atenționare de călătorie pentru Republica Moldova - Cod portocaliu de intemperii și perturbări în domeniul transporturilor

08 Jan 2024 705

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 783