Cum procedezi dacă un copac ţi-a căzut pe maşină

Vremea rea face ravagii în marile orașe, fiindcă aici sunt afectate rețelele de electricitate, autoturismele parcate în fața blocurilor, transportul în comun și tot ce ține de buna funcționare a unei localități suprapopulate.

Fiindcă riscurile de avarii și distrugeri sunt ridicate, și polițele de asigurare sunt costisitoare.

1. Sună la 112 și anunță evenimentul. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ori al Administraţiei Domeniului Public (ADP) va ajunge la locul solicitat pentru îndepărtarea crengilor și scoaterea mașinii. Până să vină echipajul e bine să faci câteva fotografii cu mașina avariată. Deși nu e o imagine prea plăcută, aceste poze te vor ajuta mai târziu.

2. Întreabă vecinii sau reprezentanții asociaţiei dacă a depus cineva în trecut vreo cerere de toaletare a arborelui care a căzut pe mașina ta. Dacă nu te poate ajuta nimeni cu un răspuns, trimite o solicitare la serviciul ADP pentru a afla dacă arborele cu pricina a fost luat în evidenţă ca fiind şubred. Aceste detalii te vor ajuta în instanţă.

3. Mergi la biroul de accidente uşoare din cadrul Poliţiei Rutiere, din localitatea/sectorul de domiciliu pentru a cere autorizaţia de reparaţie. Vei da o declaraţie, în baza căreia ţi se va întocmi un document absolut necesar atunci când mergi cu maşina la service-ul auto.

4. Cere un deviz pentru lucrările de reparaţii de la cel puţin trei puncte service. Cu acest deviz du-te la ADP (în unele cazuri ADP a externalizat serviciul de toaletare a arborilor, așa că trebuie să mergi la firma care a primit prin contract să se ocupe de toaletări/defrișări). Dacă ai ajuns în acest punct trebuie să știi că te poți înțelege amiabil cu firma/serviciul ADP pentru plata daunelor. Însă, din experiența multor păgubiți părțile enumerate mai sus nu vor să cadă la pace, motiv pentru care trebuie să deschizi acțiune în instanță, la judecătoria din aria de domiciliu. Din păcate, procesul e unul de durată (3 – 6 luni), motiv pentru care va trebui ca, în primă fază, să-ți plătești singur reparațiile (dacă vrei să mai poți folosi mașina). Păstrează factura, pentru a-ți putea recupera banii mai târziu.

5. Deschide proces la judecătorie pe numele serviciului ADP pentru recuperarea banilor cheltuiţi pentru repararea maşinii. Instanţa va decide cine e responsabil că nu a intervenit pentru îndepărtarea pericolului. Dacă ești din București trebuie să ții cont de „circuitul documentelor în natură”. Chiar dacă primăria de sector (serviciul ADP) a înregistrat o cerere pentru toaletarea/defrișarea unui arbore periculos, autoritatea locală nu poate interveni pentru protejarea bunurilor tale fără un aviz din partea Direcției de Mediu din Primăria Municipiului București. Așa-i la noi, ne place să ne scărpinăm de-a-ndoaselea. Deși un astfel de aviz ar trebui să fie eliberat de urgență, legea spune că „în cel puțin 30 de zile”. Însă, pe surse am aflat că funcționarilor le ia și șase luni să semneze o decizie de toaletare/defrișare. Dacă ai pățit nenorocirea în timp ce documentul se plimba printre instituții, atunci ai putea chema în judecată, în solidar, Primăria București (Direcția de Mediu).

Unde suni dacă vezi un copac uscat

Autorităţile locale desfăşoară acţiuni de toaletare a arborilor. Dacă observi că un copac e în pericol să cadă ori necesită cosmetizări trebuie să urmezi următorii paşi:
 Sună la serviciul ADP pentru a semnala problema. Reprezentanţii societăţii se adresează Direcţiei de Mediu din cadrul primăriei, autoritatea responsabilă cu eliberarea autorizaţiei de defrişare/toaletare.
 După obţinerea avizului, angajaţii ADP îndepărtează crengile care au crescut necontrolat. În multe cazuri, ADP preferă să angajeze firme private pentru astfel de lucrări.

 Nici un copac nu se toaletează sau taie fără aviz de la Direcţia de Mediu.  ADP are obligaţia să planteze, în compensare, trei arbori pentru fiecare copac uscat defrişat.


Sursa:
Cabinet Av. Coltuc
Bucuresti, sector 5, Romania str. Calea Rahovei, nr. 266-268,
Electromagnetica Business Park, corp 60, et. 2, cam. 8
www.coltuc.ro
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Cartierul Tomis 3, din Constanța, un copac s-a prăbușit pe două mașini! (FOTO)

18 Nov 2023 3247

Incident nefericit în Constanța Un copac a căzut peste o mașină pe strada Dragoslavele (FOTO+VIDEO)

04 Nov 2023 2556

Județul Alba UPDATE. Mașină de pe DN67C, strivită de un copac! O femeie, declarată decedată

26 Jul 2023 932

Două avertizări meteo pentru Constanța Un copac care a căzut peste două mașini pe strada Interioară! (FOTO+VIDEO)

08 Jul 2023 5832

Constanța Un copac a căzut peste o mașină! În ce zonă s-a produs evenimentul (GALERIE FOTO)

16 Sep 2022 1531

Primăria Constanța, obligată să despăgubească un șofer! Povestea oficială din dosar

05 Jul 2022 1854

Constanța Ce spun proprietarii mașinilor parcate peste care a căzut un copac. „Am auzit o trosnitură“ (VIDEO)

22 Jun 2022 2154

Copac căzut peste 3 mașini parcate! În ce zonă a Constanței s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Jun 2022 1999

Un copac a căzut peste o mașină pe o stradă din Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Apr 2022 3532

Daune Primăria Constanța, bună de plată după ce un copac plantat pe domeniul public a căzut peste o mașină (DOCUMENT)

19 Jan 2022 3951

Copac căzut pe mașină, în municipiul Constanța

11 Sep 2021 3401

Un copac a căzut peste o mașină în zona Trocadero din Constanța (video)

01 Jul 2021 2983

Constanța Copac căzut peste o mașină, pe bulevardul Tomis

18 May 2021 4773

Accident cumplit pe DN 17. O femeie a decedat după ce un copac a căzut peste mașină

04 Feb 2021 1902

Un copac a căzut peste o mașină parcată în zona CET. Primăria Constanța, acuzată de proprietar că nu a luat măsuri

09 Dec 2020 2789