Sport

Cupa Mării Negre la Ciclism, la cea de-a V-a ediție. Când se va desfășura competiția

Primăvara acestui an aduce pe litoral cea de a cincea ediție a Cupei Mării Negre la Ciclism.
Tradiția împărţiri evenimentul în trei etape rămâne neatinsă, astfel prima etapă va avea loc pe 28 aprilie, la Centrul Comercial VIVO! Constanţa, a doua pe 5 mai, în staţiunea Mamaia Nord iar a treia pe 13 mai pe bulevardul Aurel Vlaicu. Ca și noutate anul acesta Cupa Mării Negre se va desfășura sub egida UCI și FRC.
 

Continuăm tradiţia Cupei Mării Negre. Este un concurs care a prins şi atrage din ce în ce mai mulţi copii. Sigur câțiva vor urma acest sport atât de frumos dar și de greu, a declarat Victor Bănescu, preşedintele CS Bilal Constanţa, clubul responsabil pentru organizarea evenimentului. 


Revine Turul Dobrogei

După un an de pauză Turul Dobrogei revine între 11 și 13 mai. Anul acesta Turul Dobrogei se va adresa doar cadeților și juniorilor licențiați (masculin și feminin). Ediția acesta va fi cea de a 18 a Turului plecat la drum prima data în 1968.
 

Turul Dobrogei revine după un an de pauză, dar doar pentru cadeţi şi juniori licenţiaţi. Trebuie - încet, dar sigur - să reconstituim ciclismul românesc de performanţă şi totul începe de jos, de la copii şi juniori, a completat Victor Bănescu.


Sursa foto: Facebook (Dobrogea pe bicicletă)


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Constanţa începe etapa a opta a Cupei Mării Negre la ciclism

16 Sep 2019 626

Metalul Constanţa, pe podium la prima ediție a Cupei Mării Negre, de la Eforie Nord (galerie foto)

15 Jul 2019 1106

Ediţia inaugurală a Cupei Mării Negre la fotbal se derulează în acest weekend, pe litoral

11 Jul 2019 980

Pe litoral, porneşte la drum Cupa Mării Negre. Se întrec micii fotbalişti

23 May 2019 913

Ce spune Victor Bănescu Se pregăteşte startul ediţiei a şaptea a Cupei Mării Negre la ciclism

20 Mar 2019 808

Ediţia a şasea a Cupei Mării Negre la ciclism se încheie sâmbătă, la Mamaia

04 Oct 2018 704

Etapa a doua a concursului de ciclism Cupa „Mării Negre” se desfăşoară în staţiunea Mamaia

19 Sep 2018 823

Competiţie internaţională Cupa Mării Negre la judo se desfăşoară la Constanţa

17 May 2018 970

Imagini de la eveniment Micii rutieri care au participat la Cupa „Mării Negre“, premiaţi (galerie foto)

13 May 2018 1367

Constanţa. Începe o nouă ediţie a Cupei Mării Negre la ciclism

26 Apr 2018 1057

Ediţia a patra a Cupei Mării Negre la ciclism se încheie sâmbătă, la Constanţa

06 Oct 2017 1033

Cine a urcat pe podium la etapa de la Medgidia a Cupei Mării Negre la ciclism

26 Sep 2017 1523

Record de participare la etapa de la Medgidia a Cupei Mării Negre la ciclism

21 Sep 2017 1315

Participare numeroasă Pentru Izabela Vintilă, visul a devenit realitate, la etapa de la Cumpăna a Cupei „Mării Negre“ (galerie foto)

04 Sep 2017 1433

Cupa Mării Negre la Ciclism a avut loc la Cumpăna (galerie foto)

02 Sep 2017 1779