Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict se va desfăşura în garnizoana Constanţa

 
Au început înscrierile pentru cea de-a XIII-a ediţie a „Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict“. Cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Forţele Navale sau care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, mijloacele de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de operaţii, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale. 

Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi al Statului Major al Forţelor Aeriene, organizează, în perioada 20 - 25 iunie, cea de-a XIII-a ediţie a „Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict“. Cursul se va desfăşura în garnizoana Constanţa şi va aborda, teoretic şi practic, teme privind procedurile de acreditare şi de lucru ale jurnaliştilor pe timpul operaţiilor militare, reguli de siguranţă şi protecţie în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operaţională, caracterizarea teatrelor de operaţii din punct de vedere al riscurilor, proceduri de acordare a primului ajutor.

De asemenea, cursanţilor le vor fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea unor structuri militare din Forţele Navale sau care au participat la misiuni în teatrele de operaţii, tehnici de supravieţuire, trageri demonstrative cu armamentul de infanterie, mijloacele de protecţie CBRN, precum şi modul de executare a unei misiuni într-o zonă de operaţii. În vederea asigurării unui antrenament intensiv şi a unei instruiri eficiente, numărul jurnaliştilor - redactori, cameramani şi fotoreporteri - care vor participa la curs este limitat la 14.

Detalii privind organizarea cursului şi documentele de înscriere pot fi obţinute accesând site- ulwww.mapn.ro/corespondenti. După completare, documentele solicitate vor fi transmise, prin fax sau e-mail, la Direcţia informare şi relaţii publice, până la data de 20 mai 2016, ora 10.00. Persoană de contact pentru informaţii suplimentare - colonel Renato Nadolu, tel. 021 319.56.11, fax 021 319.56.98, e-mail: corespondentiderazboi@mapn.ro.



Sursa text + foto: Facebook Ministerul Apărării Naţionale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția a XX-a, organizat la Constanța

01 May 2024 227

Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict se desfășoară la Mangalia

03 Jul 2023 887

Curs pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, la Mangalia și în alte obiective ale MApN din județul Constanța

02 May 2023 1054

Ediţia 2018 a Cursului pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, la final. Cursul s-a desfășurat în garnizoanele Constanţa, Mangalia și Babadag

22 Jun 2018 1496