Dan Voiculescu dă în judecată un europarlamentar pentru defăimarea României

Președintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, a anunțat, azi, că va susține un proces împotriva eurodeputatei Monica Macovei pentru defăimarea României, în legătură cu o serie de declarații despre fraudarea referendumului din 2012, pe care aceasta le-a făcut în plenul Parlamentului European, conform Agerpres.
"Este vorba de un proces împotriva doamnei Monica Macovei pentru defăimarea României și, să mă consult cu avocații mei, pentru subminarea economiei naționale. Doamna Macovei a afirmat de la microfonul Parlamentului European că în România la referendum s-au furat milioane", a precizat Dan Voiculescu, după ce s-a prezentat la Poliție, el fiind sub control judiciar în dosarul ICA.
Pe 12 septembrie 2012, europarlamentarul Monica Macovei a vorbit în plenul Parlamentului European despre fraude comise la referendumul de destituire a președintelui Traian Băsescu, estimate la 1,5 milioane de voturi.
"Procurorii cercetează fraude la referendum, sunt în lucru peste 500 de dosare. În unul din dosare sunt alegații de 1,5 milioane de voturi fraudate. Trebuie menținute aceste dosare și apărați procurorii pentru că se încearcă îndepărtarea lor. Fraudarea unui vot este forma de corupție cea mai urâtă pentru că este împotriva poporului", declara atunci Monica Macovei.
 
Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

George Simion, liderul AUR, sare în apărarea Elenei Lasconi, după ce USR i-a retras sprijinul la europarlamentare. Ce a declarat acesta

05 Nov 2023 1251

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1239

Începe campania electorală internă Cine deschide lista de candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a USR ?

15 Sep 2023 960

Gabriela Firea, susținută de partidul condus de Dan Voiculescu pentru un nou mandat în fruntea PMB

12 Jul 2023 2181

Declarații de avere! Mircea Marius Banias, fost senator, în prezent deputat – averea și interesele! Din 2013 până în prezent (DOCUMENTE)

11 Aug 2022 2884

Cererile depuse de afaceristul Dan Voiculescu și de fiicele sale, declarate inadmisibile de CEDO

17 Mar 2022 1411

Vlad Voiculescu, demis de premier de la Ministerul Sănătății. Dan Barna va asigura interimatul

14 Apr 2021 4000

Concurs de proiecte de cercetare medicală pentru studiul noului virus SARS COV 2, lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

30 Mar 2020 1603

Dan Voiculescu, de urgenţă la spital

15 May 2018 2402

Judecătoarea Camelia Bogdan va fi reprimită în magistratură. Ce a dispus Instanța Supremă în cazul magistratului

13 Dec 2017 1732

Ing Valeriu Brătășanu s-a stins din viață. Când va fi condus pe ultimul drum

11 Oct 2017 2581

Decizie definitivă. Dan Voiculescu a fost eliberat condiţionat din închisoare

18 Jul 2017 3174

Dan Voiculescu a fost internat de urgență în spital. Ar urma să fie supus unei intervenții chirurgicale

14 Jul 2017 2488

Magistraţii au decis că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă

08 Jun 2017 2287

Traian Băsescu, aşteptat astăzi la Parchetul General, în legătură cu înregistrarea lui Sebastian Ghiţă

17 Jan 2017 2501