Danube Delta Rally 2015

 
Desfăşurat la Tulcea în perioada 4-6 Iunie 2015, sub egida Federaţiei Internaţionale a Automobilului şi contând ca etapa a V-a în cadrul FIA European Rally Trophy 2015, dar şi a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, contând ca etapa a III-a în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri, Danube Delta Rally s-a aflat sub atentă supraveghere a oficialilor FIA şi FRAS, sosiţi la Tulcea pentru evaluarea evenimentului.
 
Încă de la momentul validării înscrierilor, Danube Delta Rally 2015 promitea să fie un real succes, pentru etapa de anul acesta aliniindu-se la start nu mai puţin de 54 de echipaje, din care 11 în FIA European Rally Trophy 2015, confirmându-se astfel că eforturile financiare şi logistice depuse de organizatori împreună cu Consiliul Judeţean şi Primăria Tulcea au fost recunoscute atât de către sportivii înscrişi, cât şi de către spectatorii prezenţi în număr foarte mare în toate cele trei zile de concurs.

Aflat la cea de-a XVI-a ediţie în 2015, Danube Delta Rally a fost atent monitorizat, pe toată durata desfăşurării sale, de către oficialii Federaţiei Internaţionale a Automobilului, punctajul primit de către organizatori fiind unul peste media raliurilor europene de marcă. Astfel, evenenimentul de la Tulcea se clasează în topul primelor 5 raliuri din cadrul Cupei Europene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tempestini câștigă autoritar Danube Delta Rally

12 Jun 2016 2136

Tulcea. Accident grav în prima zi a Danube Delta Rally®2016. O mașină a luat foc. Piloții și un fotograf au fost răniți

11 Jun 2016 2948

Pregătiri pentru Danube Delta Rally!

08 Jun 2016 1797

DANUBE DELTA RALLY® - LA O SĂPTĂMÂNĂ DISTANȚA DE START

29 May 2015 1149

Victor Ponta se află pentru două zile la Tulcea

30 May 2014 2908

Începe Danube Delta Rally!

28 May 2014 2153