De ce nu sunt medicamente Speculă de milioane de euro sub numele de "export paralel"

 
Distribuitorii români cumpără medicamente de la producători la preţ de România, foarte mic, şi le revând în alte ţări, uneori chiar cele din care le cumpără, la preţuri mai mari, fără să asigure necesarul de medicamente din spitalele şi farmaciile româneşti. Pentru că legea le permite acest lucru.
Cazul zguduitor al bolnavilor de cancer din România, rămaşi fără medicamente a ridicat vălul de pe o situaţie primejdioasă: oamenii sunt condamnaţi la moarte de exportul paralel de medicamente, activitate legală, cu o miză de sute de milioane de euro.
Vă prezentăm, într-o analiză proprie, de ce a luat amploare practica exporturilor paralele, cum a înlesnit statul amploarea acestora, cum afectează pacienţii români, cum şi mai ales cine le-ar putea limita.
Ce este exportul paralel
Exportul paralel este o activitate legală şi poate fi derulată de orice distribuitor de medicamente român sau străin autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului, ne-a declarat Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) din care fac parte companii care deţin 70% din piaţa pharma. Pe scurt: distribuitorul cumpără de la producător medicamente la preţuri speciale pentru România, adică foarte mici (printre cele mai mici din Europa), pe care vinde în Europa, uneori chiar în statele din care provin, la preţuri mult mai mari.
Întregul material pe economica.net. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța SAJ suplimentează echipajele de prim ajutor în minivacanța de Paște și 1 Mai

25 Apr 2024 414

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 389

Eveniment din istoria Marinei Militare a României 16 aprilie 1944, ziua în care s-a scufundat bricul „Mircea”

16 Apr 2024 418

Spitalul Orășenesc Hârșova, obligat să achite peste 15.000 de euro pentru medicamente! Dosarul, în rercurs la Curtea de Apel Constanța

11 Apr 2024 390

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 525

Cum ne influențează aportul de vitamine eficacitatea antrenamentului nostru?

22 Mar 2024 449

Instanța de fond a dictat desființarea lucrărilor neautorizate Alfa Medical Distribution a contestat decizia judecătoriei la Tribunalul Constanța

09 Mar 2024 759

USR propune o platformă unică pentru prescripţiile medicale

02 Mar 2024 573

Guvernul majorează plafonul până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor

21 Dec 2023 906

Spitalul Județean Constanța face o achiziție de peste cinci milioane de lei. Firmele câștigătoare (DOCUMENT)

19 Dec 2023 1242

Licitații Constanța Cele opt firme care vor furniza medicamente Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

18 Dec 2023 1251

Marcel Ciolacu Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi majorat

09 Nov 2023 824

Ministerul Sănătății a demarat procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente. La cât se ridică investiția

02 Nov 2023 747

Calendar ortodox Astăzi, 01 noiembrie, facem pomenirea Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian

01 Nov 2023 954

ONU Au început să intre în Gaza camioanele pentru ajutor umanitar

21 Oct 2023 686