Stiri calde

Decrete de decorare semnate de președintele Iohannis. Un militar a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, joi, 6 septembrie a.c., decretul de decorare a sublocotenentului în retragere Florea V. Constantin.
 
Potrivit Administrației Prezidențiale, în semn de apreciere pentru serviciile militare aduse României în timpul celui de-al doilea război mondial, pentru ținuta morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere militare, precum și pentru exemplul de conduită civică, Președintele României a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari, sublocotenentului în retragere Florea V. Constantin.
 
De asemenea, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 6 septembrie a.c., decretul de decorare a lui Dieter Kosslick, director al Festivalului Internațional de Film de la Berlin (2001-2018), Republica Federală Germania.
 
Astfel, în semn de apreciere a performanțelor sale culturale, pentru atenția permanentă acordată filmului românesc, precum și pentru crearea de legături culturale și economice între România, piața germană de film și publicul internațional prezent la Berlin, Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria F – „Promovarea culturii”, lui Dieter Kosslick, director al Festivalului internațional de Film de la Berlin (2001-2018), Republica Federală Germania.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

19 Nov 2018 290

Decrete noi, semnate de preşedintele Klaus Iohannis

16 Nov 2018 352

Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip vrea să plece din Constanţa

10 Nov 2018 466

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

08 Nov 2018 248

Decrete semnate de preşedintele Klaus Iohannis. Ce legi au fost promulgate

05 Nov 2018 379

Premierul Viorica Dăncilă în vizită la Muzeul Național al Sultanatului Oman, la Marea Moschee a Sultanului Qaboos și la Opera Regală din Muscat

04 Nov 2018 235

Decret de decorare post-mortem a profesorului universitar doctor Marin Burlea, semnat de președintele Klaus Iohannis

26 Oct 2018 650

Decret semnat de Klaus Iohannis Nicolae Hurduc, numit în funcția de ministru al Cercetării și Inovării

26 Oct 2018 272

Decret publicat în Monitorul Oficial. Cine a fost numit în Colegiul Național al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

16 Oct 2018 255

Mai mulți magistrați au ieșit la pensie. Printre aceștia două judecătoare din Constanța. Președintele Iohannis a semnat decretele

10 Oct 2018 451

Decrete semnate de Klaus Iohannis Rovana Plumb, ministru interimar al educației

02 Oct 2018 317

Președintele României a semnat decretul pentru numirea noului ministru interimar al Cercetării şi Inovării. Cine este şi ce avere are (documente)

12 Sep 2018 576

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Magistraţi, eliberaţi din funcţii

03 Sep 2018 711

Doi dintre cei mai importanţi oameni din SRI au părăsit, de ieri, sistemul. Cine sunt şi ce funcţii, cu greutate, aveau

02 Sep 2018 9247

O judecătoare de la Constanţa, eliberată din funcţie de către Klaus Iohannis

31 Aug 2018 786

Decret semnat de președintele Iohannis. Cine a fost numit ambasador al României în Africa de Sud și Madagascar

24 Aug 2018 418

Portul Tulcea în perioada 1940-1948

22 Aug 2018 1799

Decrete semnate de preşedintele Klaus Iohannis. Magistraţi, eliberaţi din funcţii

21 Aug 2018 420

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Mai mulţi judecători, eliberaţi din funcţii

20 Aug 2018 683

Mariana Pelelungă, președintele Judecătoriei Hârșova, s-a pensionat. Decretul, semnat de președintele României

10 Aug 2018 951

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

09 Aug 2018 454

Președintele României, Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Ce prevăd acestea

08 Aug 2018 414

Prim-adjunctul directorului SIE, general - cu patru stele Predoiu Silviu, trecut în rezervă. Decretul semnat de președintele Iohannis

03 Aug 2018 394

Ce decrete a semnat președintele Klaus Iohannis. Unul are legătură cu înaintarea în grad a unui general maior cu o stea

02 Aug 2018 573

Noi legi, promulgate de preşedinte. Ce decrete a semnat Klaus Iohannis

31 Jul 2018 771

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce legi au fost promulgate

30 Jul 2018 594

Decrete privind acordarea de drapele de luptă unor unităţi militare. Printre ele şi una din Constanţa. Despre unitatea din Constanţa

24 Jul 2018 3557

Decrete semnate de președintele Klaus Iohannis. Mai multe legi, promulgate

20 Jul 2018 951

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce legi a promulgat președintele

19 Jul 2018 633

Decrete importante, semnate de Klaus Iohannis. Mai mulți judecători constănțeni, eliberați din funcție

18 Jul 2018 770

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Este vizată integrarea în muncă a tinerilor dezavantajați

17 Jul 2018 360

Președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Ce legi au fost promulgate de șeful statului

16 Jul 2018 782

Decrete prezidenţiale emise în Turcia pentru reorganizarea celor mai importante instituţii politice, militare şi administrative

15 Jul 2018 816

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Sunt vizate finanțările proiectelor românilor de pretutindeni

09 Jul 2018 341

Știați că...începând cu 1534, s-a produs colonizarea Americii de către europeni? Alte semnificații istorice, pentru ziua de 7 iulie

07 Jul 2018 460

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Ce legi a promulgat președintele

06 Jul 2018 619

Mai mulți judecători vor ieși la pensie. Președintele Iohannis a semnat decretele de pensionare

06 Jul 2018 742

Mai mulți judecători vor ieși la pensie. Printre aceștia și magistrați de la Constanța. Președintele Iohannis a semnat decretele de pensionare

26 Jun 2018 867

Ce decrete a semnat preşedintele României, Klaus Iohannis. Unul vizează adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare

19 Jun 2018 804

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete.

18 Jun 2018 467

Decrete importante, semnate de Klaus Iohannis. Ce legi au fost promulgate de președinte

15 Jun 2018 854

Legi importante și eliberări din funcție, semnate de președintele Klaus Iohannis

14 Jun 2018 805

Decrete noi, semnate de președintele Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

13 Jun 2018 646

Decrete noi, semnate de preşedintele Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

04 Jun 2018 502

Decrete importante, semnate de Klaus Iohannis. Ambasadorul Spaniei la Bucureși, decorat de președinte

25 May 2018 600

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Un judecător al Curții de Apel Constanţa, eliberat din funcție

23 May 2018 1200

Generalul de brigadă, în rezervă, Cristian Țopescu va fi înmormântat astăzi cu onoruri militare. Ce spune ministrul apărării

18 May 2018 1509

Mai multe decrete au fost semnate de președintele Klaus Iohannis. Ce prevăd acestea

16 May 2018 547

Decrete semnate de Klaus Iohannis. Un procuror al Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, eliberat din funcție

11 May 2018 579

Klaus Iohannis a semnat decretul privind acordarea unei mese calde pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ

10 May 2018 793