DGPMB a întocmit 67 de dosare penale pentru grădinițe neautorizate

Polițiștii Direcției Generale a Poliției Municipiului București au efectuat o amplă acțiune de verificare a grădinițelor cu privire la îndeplinirea condițiilor legale de funcționare.
 
Această acțiune a vizat 637 de grădinițe, asociații și fundații. Din acest număr la 67 dintre acestea au fost constatate nereguli.
 
„Această acțiune reprezintă o extindere a activităților desfășurate în cadrul planului de prevenire și combatere a faptelor de natură penală în interiorul și în zona adiacentă unităților de învățământ, plan extins la nivelul municipiului București și asupra unităților private cu program educațional dedicat ciclului preșcolar”, potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală a Poliției Municipiului București (DGPMB).
 
Astfel, în urma acestor controale au fost constatate nereguli la 67 de grădinițe din mediul privat, care au condus la întocmirea a 67 de dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 348 din Codul penal.
 
Unitățile nu dețin autorizări de funcționare emise de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. În aceste cauze, cercetările sunt continuate de unitățile de poliție pe raza cărora sunt situate grădinițele, sub coordonarea parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.