Distrugătorul britanic HMS Duncan face o escală în Portul Constanţa

 
Distrugătorul britanic HMS DUNCAN va face o escală în Portul Constanţa, în perioada  8-11 noiembrie. Pe parcursul vizitei în România, sunt programate vizite ale oficialilor militari britanici la autorităţile militare şi civile din Municipiul Constanţa, iar marinarii militari români şi britanici vor executa acţiuni comune de instruire, la cheu, la bordul navelor, în vederea stabilirii procedurilor comune de operare în timpul exerciţiilor planificate a avea loc în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre, în perioada următoare.
 
Federaţia Română de Fotbal, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din România, organizează luni, 9 noiembrie, un minicampionat de fotbal, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la desfăşurarea primului meci de fotbal care a avut loc pe pământ românesc între marinarii britanici şi localnicii din zona comunei Partizani, judeţul Tulcea. Întrecerile sportive vor fi găzduite de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.
 
La bordul navei britanice HMS Duncan în Portul Constanţa, Ambasada Britanică din România şi Organizația pentru Apărare şi Securitate din Regatul Unit organizează luni, 9 noiembrie, începând cu ora 11.00, Ziua Industriei de Apărare şi Securitate, un eveniment la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai MApN, oficiali guvernamentali şi companii româneşti de profil.
 
HMS DUNCAN este cel de-al șaselea și ultimul distrugător britanic de tip 45. Nava a fost finalizată și lansată la apă la sfârșitul lunii octombrie, în anul 2010. Este primul vas militar din clasa 45 care are capacitatea de implementare a Sistemului Harpoon.
În prima etapă de construcție, în anul 2010, i s-au instalat echipamentele principale, turbina cu gaze,  turela de calibru mediu și buncărul Sea Viper pentru arme, toate fiind conectate cu un cablu electric suficient de lung cât să înconjoare autostrada din jurul Londrei (188km) de aproape trei ori.
 
O mare parte a echipamentului a început să fie pusă în funcțiune în anul 2011, incluzând sistemul de energie și propulsie, acesta fiind capabil să producă suficientă energie pentru a alimenta un întreg oraș de dimensiune mică.
 
La începutul anului 2013, în Portul Portsmouth, nava a fost preluată de comandant și de echipajul acesteia.
 
HMS Duncan este pregătită să ia parte la misiuni operaționale pe tot globul.



Sura foto: royalnavy.mod.uk

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aeronavele de luptă britanice, alături de aliații NATO în cadrul exercițiului naval Sea Shield 18

12 May 2018 1741

Fregata Regele Ferdinand participă la operații de supraveghere maritimă în apele naţionale şi internaţionale ale Mării Negre

30 Jan 2018 2339

Un distrugător britanic și o fregată turcească intră astăzi în Portul Militar Constanța. Scopul și durata vizitei

29 Jul 2017 3355

Un exerciţiu bilateral naval româno-britanic este în plină desfăşurare

11 Nov 2015 1787

Echipa Forţelor Navale Române a câştigat turneul de fotbal interaliat de la Constanţa

11 Nov 2015 1923

Echipa Forțelor Navale Române, câştigătoarea unui turneu de fotbal la Constanţa

10 Nov 2015 2398

Distrugătorul britanic HMS Duncan a găzduit o expoziție de tehnică militară

09 Nov 2015 1816

Distrugătorul britanic HMS Duncan, așteptat în Portul Constanța

08 Nov 2015 1804