Doctorițe cercetate sub control judiciar

Cele două doctorițe de la Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, Simona Botez și Doina Andrei, reținute pentru fapte de corupție, vor fi cercetate în continuare sub control judiciar, în urma unei decizii a magistraților de la Tribunalul Vaslui.
 
Sub control judiciar rămâne și medicul ginecolog Adrian Tănăsescu. Simona Botez și Doina Andrei, care au petrecut noapte de luni spre marți în arestul Inspectoratului de Poliție Vaslui, sunt acuzate de luare de mită, avorturi ilegale și internări fictive de pacienți, iar Adrian Tănăsescu este acuzat de luare de mită și favorizarea infractorului.
 
Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins propunerea procurorilor privind arestare celor două doctorițe de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dispunând măsura controlului judiciar.
 
Decizia magistraților vasluieni nu este definitivă, procurorii având posibilitatea să o conteste la instanța superioară. Ancheta în acest caz a fost declanșată după ce pe 2 februarie o pacientă a sunat la Linia Tel Verde Anticorupție anunțând că doctorița Simona Botez i-a solicitat 1.500 de lei pentru a-i realiza o întrerupere de sarcină. Luni, polițiștii de la anticorupție au organizat flagrantul, folosindu-se de un ofițer sub acoperire.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.