Doi bărbați dați în urmărire de autoritățile din Germania și Suedia, reținuți de polițiștii români

Doi bărbați căutați la nivel internațional pentru comiterea de fapte ilicite în Germania, respectiv Suedia, au fost depistați de polițiștii din Vâlcea.
 
La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea, beneficiind de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au pus în executare două mandate europene de arestare.
 
Astfel, polițiștii au pus în executare un mandat de arestare preventivă în vederea predării către autorităţile judiciare din Germania, emis de Curtea de Apel Piteşti, față de un bărbat, de 30 de ani din orașul Brezoi, județul Vâlcea.
 
La data de 20 aprilie a anului trecut, persoana bănuită ar fi pătruns prin efracție, împreună cu un alt bărbat, în biroul unui dealer de mașini din Daggendorf, Germania și ar fi sustras documentele și cheile a două autovehicule aflate în garaj după care ar fi plecat cu cele două autovehicule.
 
Autoritățile germane au întocmit dosar penal pentru furt pe numele celor doi, iar ulterior a fost emis mandatul de arestare.
 
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea.
 
La aceeași dată, polițiștii din Vâlcea au depistat, pe raza comunei Mihăești, un bărbat de 36 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Suedia.
 
Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu droguri de mare risc, faptă comisă în Suedia.
 

Bărbatul  a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeş.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional

10 Jan 2024 795

Poliția Română Bărbat urmărit internațional pentru un omor comis în anul 1991, depistat în urma cooperării polițienești cu autoritățile din Germania

04 Jan 2024 690

Jandarmeria Română Tânăr dat în urmărire generală, depistat de un jandarm aflat în timpul liber

07 Sep 2023 1064

Este alertă într-un oraș din România! O fată de 16 ani a lăsat un bilet părinților, iar apoi a plecat. Tânara, dată în urmărire naţională şi internaţională

10 Dec 2022 1697

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu reținut de autoritățile din Grecia

17 May 2022 1523

Ioan Neculaie, dat în urmărire internațională, a fost prins de polițiștii din Grecia

29 Jan 2022 1565

IPJ Tulcea. Mandat european de arestare, pus în executare de polițiști

10 Aug 2020 1818

București Fost magistrat iranian, dat în urmărire internaţională, mort după ce ar fi căzut de la etaj

20 Jun 2020 1647

Tânăr din Medgidia, căutat de autoritățile italiene, pentru trafic de persoane proxenetism și tentativă la șantaj

13 Feb 2020 1814

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională

28 Nov 2019 2150

Informații de ultimă oră despre Dragoș Săvulescu, condamnat definitiv în Dosarul Retrocedărilor

12 Feb 2019 2550

Dat în urmărire internaţională, de IGPR, după condamnarea din Dosarul Retrocedărilor. Despre cine este vorba

10 Feb 2019 3073

Persoane urmărite de autoritățile din Italia, depistate de poliţiştii români

04 Dec 2018 2429

Poliţia cere mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea!

06 Jun 2018 2285

Constanţa. Bărbat, urmărit internaţional pentru șantaj, furt calificat şi trafic de migranți în Italia, depistat de poliţişti

05 Jun 2018 2028