Doi constănțeni în Guvernul Dăncilă Moga și Mănescu preiau MAI și MAE

În urma ședinței de coaliție desfășurată în această seară, Nicolae Moga, senator de Constanța, în vârstă de 66 ani, a fost nominalizat pentru a o înlocui la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe Carmen Dan.

Informația ne-a fost confirmată chiar de senatorul de Constanța, dar și de colegul lui, Liviu Tit Brăiloiu.
 
Președintele PSD Constanța, Felix Stroe a declarat pentru Ziua de Constanța, că senatorul Moga este susținut de organizația de la Constanța.
 
De asemenea, și locul lui Teodor Meleșcanu, Ministrul de Externe, va fi luat de fostul europarlamentar Ramona Mănescu, în vârstă de 46 ani.

„S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt, bineînţeles la propunerea primului ministru”, a anunţat Viorica Dăncilă, conform presei centrale.
 
Potrivit Adevărul.ro, pe lista remanierilor vor urma: Răzvan Cuc (Transporturi), Petre Daea (Agricultură) şi Bogdan Trif (Turism). Mai este vizat şi Anton Anton (Energie), însă Tăriceanu va avea ultimul cuvânt.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 februarie 2024

28 Feb 2024 703

Detalii din contract Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanța cumpără echipamente de specialitate de la AS Computer Craiova SRL! (DOCUMENT)

20 Dec 2023 856

LISTĂ 13 judecători și procurori ies la pensie! Klaus Iohannis a semnat decretele

10 Nov 2023 1101

Licitații Tulcea AS Computer Craiova SRL va dota cu echipamente IT noua școală din Jijila (DOCUMENT)

05 Sep 2023 969

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iulie 2023

20 Jul 2023 1169

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 mai 2023

09 May 2023 1483

Celebrul hotel Rex din Mamaia, dispare. În ce îl va transforma dezvoltatorul imobiliar care l-a achiziționat

23 Dec 2022 3101

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2022

24 Aug 2022 2702

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 aprilie 2022

28 Apr 2022 1935

Județul Constanța Acțiune de conștientizare a efectelor consumului de droguri, la Năvodari

13 Feb 2022 1564

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 septembrie 2021

28 Sep 2021 2805

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 septembrie 2021

10 Sep 2021 3716

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 august 2021

17 Aug 2021 2335

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 august 2020

27 Aug 2020 2546

Ce a declarat Carmen Dan, după șase ore de audieri la DIICOT

20 Dec 2019 1671