Doi dintre răniții exploziei de la fabrica braşoveană de pâine sunt internați în stare gravă

Starea celor doi răniți în urma exploziei de săptămâna trecută de la o fabrică de pâine din Brașov, o femeie de 51 de ani și un bărbat de 46 de ani, internați la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență, este gravă. Informaţia a fost furnizată presei de managerul spitalului, dr. Daniela Neculoiu. Ea a ţinut să precizeze că cei doi „sunt stabili” în acest moment, însă „evoluția poate fi imprevizibilă”.
„S-a luat legătura cu Ministerul Sănătății în cazul în care aparținătorii ar dori să-i transporte la o clinică din străinătate. În cazul în care familiile celor doi răniți se hotărăsc să fie transportați, ar trebuie să facă o cere scrisă în acest sens. Am discutat cu aparținătorii, dar deocamdată nu avem un răspuns. Trebuie evaluați în cazul în care se dorește transportul lor și găsită clinica din străinătate care se oferă să-i primească. Sunt mai multe formalități de făcut dacă vor fi transportați în străinătate", a spus dr. Neculoiu. Cei doi răniți au arsuri pe 30% din suprafața corpului și pe căile respiratorii superioare.
Situația altor trei răniți în aceeași explozie este mai bună, ei fiind internați la secția de chirurgie plastică, se poate comunica cu ei, iar astăzi se aflau în sala de operație pentru tratamentele zilnice și schimbarea pansamentelor. „Aceștia au arsuri pe 10% din suprafața corpului, iar pe durata spitalizării, începând de joi noaptea, nu au intervenit complicații”, a mai spus Daniela Neculoiu, citată de Agerpres.
Amintim că cinci persoane au fost rănite în explozia produsă joi seara la o fabrică de pâine din Brașov, iar una a decedat la spital după câteva ore. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a deschis un dosar de cercetare in rem în acest caz, pentru cinci infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă de către angajator și nerespectarea măsurilor legale de securitate în muncă de către angajați.






sursa foto: evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Explozie la Uzina Tehnică Tohan din Brașov! Trei pirotehnişti ar fi pregătit un transport de artificii pentru spectacolul de Ziua Marinei, de la Constanța

12 Aug 2021 2571

Explozie la Uzina Tehnică Tohan din Brașov!

11 Aug 2021 1541

București O butelie aflată într-o mașină a explodat! Un tânăr decedat

24 Jun 2021 2667

Un autocamion încărcat cu 840 de butelii cu gaz s-a răsturnat pe Centura Brașov

15 Oct 2020 1903

Brașov. Explozie urmată de incendiu într-un bloc. Echipajele de intervenție, la fața locului

31 Mar 2020 2263

Zeci de persoane, evacuate în urma unei explozii într-un bloc de locuințe

07 Jul 2018 1879

Explozie puternică la ultimul etaj al unui bloc din zona gării. Zeci de persoane evacuate

10 Jan 2016 2185

Femeia rănită în explozia de la fabrica de pâine din Brașov a decedat

22 Nov 2015 1637

Pericol de explozie pe calea ferată. Cinci vagoane cu motorină au deraiat. Scurgeri de combustibil

19 Nov 2015 2717

Bărbatul rănit în explozia de la Braşov a murit

12 Nov 2015 1601

O victimă a exploziei de la fabrica de pâine din Brașov este transportată în Austria

11 Nov 2015 1616

Explozie la Braşov Unul dintre răniţi a murit, doi pacienţi sunt în stare gravă la Terapie Intensivă

06 Nov 2015 2153

Bărbat mort în explozia de la moara Şapte Spice din Braşov

06 Nov 2015 2574

UPDATE 5. 10 persoane, sub dărâmături Explozie la o fabrică de lângă stadionul Tineretului din Braşov (video)

05 Nov 2015 2413