Zeci de percheziţii astăzi Două firme suspecte de evaziune fiscală, “călcate” de procurorii DIICOT

 
Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, la această oră, 22 de percheziţii la mai multe firme din Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu alimente din spaţiul intracomunitar, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 57 de milioane de lei.

De asemenea, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2012.

Pe de altă parte, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în şase locații situate pe raza județului Arad, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Antifraudă, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Vom reveni cu amănunte, pe măsură ce le vom afla. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Black Cube O persoană a fost reținută, în urma perchezițiilor de azi-noapte

14 Sep 2016 1869

Revista presei locale

20 May 2016 2386

Stiripesurse.ro DEZVĂLUIRI din ”Dosarul Presa”. Ce mogul a fugit din țară pentru că a fost informat

09 Oct 2015 1862

Un judecător, reținut în dosarul de trafic de persoane. Membrul trupei DJ Project, sub control judiciar

18 Jun 2015 1767