Efecte ale declaraţiilor lui Bercea Mondial Organele judiciare din Olt, sub lupa CSM

Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
 
"Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas", a spus Horaţius Dumbravă , în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi. Membrii CSM votează cu privire la posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare, o deciziei în acest sens urmând să fie luată astăzi.
 
Afirmaţiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupţie săvârşite de preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, şi de şeful DNA, Codruţa Kovesi, au afectat independenţa justiţiei şi imparţialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat miercuri în plenul CSM.

Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorul Horaţius Dumbravă a demisionat din CSM

24 Oct 2016 1537

Judecătorul Dumbravă îi cere premierului să renunțe la imunitate

09 Jun 2015 1587

Judecătorul Horaţius Dumbravă îi cere lui Iohannis scoaterea politicului din numirile șefilor din justiție

20 Nov 2014 1937

După poziţiile luate în cazul Nicuşor Constantinescu UNCJR şi CJC, sub lupa Inspecţiei Judiciare a CSM

03 Jul 2014 1967