Există o metodă eficace de a ține căpușele departe de tine!

Sezonul căpuşelor face inima oricum să tremure puţin de teamă, mai ales dacă petrecem mult timp în natură. Şi atunci vine firesc întrebarea: cum să evităm căpuşele? Toată lumea ştie de clasicele metode de prevenţie, precum purtarea pantalonilor, a bluzelor cu mâneci lungi şi a unei încălţăminte care să acopere cât mai mult piciorul.
 
Şi totuşi, există o metodă mai simplă şi, din câte se spune, foarte eficientă. Este vorba despre uleiul esenţial de geranium. Căpuşelor nu le place deloc geraniolul, o substanţă de baza în acest tip de ulei, iar pe piaţă, multe dintre sprayurile/soluţiile anti căpuşe conţin acest compus.
 
Cum folosim uleiul de geranium pentru a ne proteja de căpuşe? Tot ce trebuie să facem este să aplicăm puţin ulei în zona încheieturii mâinii, la glezne şi în spatele urechii (o cantitate minimă, deoarece este extrem de concentrat). Pentru că este un ulei volatil, se aplică o dată la câteva ore.

Puteți găsi acest ulei esenţial de geranium în magazinele cu produse naturiste. Atenţie! Ca în cazul oricărui ulei esenţial, este interzis gravidelor şi copiilor mai mici de un an!

Leacurile băbeşti sunt interzise, spun medicii epidemiologi! Atunci când o persoană a fost muşcată de o căpuşă, totul trebuie să fie făcut ca la carte. Dacă ştim să extragem căpuşa, trebuie să fim atenţi să nu strivim capul.
 
După îndepărtarea căpuşei,  se face o uşoară dezinfecţie cu betadină sau alcool sanitar şi este foarte important ca persoana muşcată să se prezinte la medicul de familie şi să îi spună ce s-a întâmplat. De asemenea, trebuie notată data la care persoana a fost muşcată şi să urmărească  locul acela timp de o lună.
 
Sunt trei stadii pentru boala Lyme. Cu cât boala este depistată mai repede, cu atât cazul nu riscă să devină unul complicat.
 
Potrivit medicilor epidemiologi, pentru stadiul 1 este caracteristic aspectul de eritem migrator, o roşeaţă la nivelul pielii. Mai există un limfocitom, un aspect particular care se întâlneşte la copii şi asta se întâmplă prin apariţia unei zone violacee, inflamată, de obicei la lobul urechii, pentru că cele mai frecvente muşcături la copii sunt în zona capului şi a gâtului.
 

În stadiul 2 de boală, când este boala diseminată, manifestările pot să se extindă la foarte multe aparate şi sisteme ale corpului, inclusiv la nivelul articulaţiilor, la nivelul inimii sau a suprarenalelor.
 
În stadiul 3 apare aşa-numita infecţie cronică, în care simptomele sunt foarte grave şi este afectat rău sistemul nervos.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

USAMV Cluj-Napoca organizează în Delta Dunării a X-a ediție a Tick and Tick-Borne Pathogen Conference, eveniment internațional dedicat studiului căpușelor

26 Aug 2022 1106

Primăria Cumpăna anunță când va avea loc prima etapă de dezinsecție

24 Jun 2022 1204

Acțiuni de dezinsecție împotriva căpușelor și a insectelor în Constanța

19 Sep 2016 1942

Bovinele din România, pândite de dermatoza nodulară contagioasă? Ce este această boală?

11 Jul 2016 4144

Au ajuns, în weekend, la SJU cu înțepătură de căpușă

23 May 2016 2107

Atenţie, a început sezonul căpuşelor Ce trebuie să faci dacă te muşcă o căpuşă

20 Apr 2016 5139

Alertă epidemiologică pentru boala Lyme

04 Apr 2016 1485

Sfatulmedicului.ro Muscaturile de capuse

14 Jul 2014 4077