Extinderea anchetei în cazul lui Piedone

 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus extinderea  şi efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, față de inculpaţii:
 
Cristian Victor Piedone Popescu, la data faptelor primar Sectorului 4 București, pentru infracțiunile de: abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.
 
Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 şi Sandra-Ramona Moţoc, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu,  la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și complicitate la fals intelectual
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada 12 noiembrie 2014 – 30 ianuarie 2015, în calitate de funcționar public - primar al sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul MAI nr. 3/2011, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât SC Colectiv Club SRL).
De asemenea, pentru a autoriza funcționarea acestei societăţi comerciale, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă  îndeplinea cerințelor legale necesare avizării.
 
Inculpatele Iofciu Aurelia, în calitate de șefă Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și Moţoc Sandra-Ramona, angajată a aceluiași serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat.
 
Inculpaţilor Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia și Moţoc Sandra-Ramona li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.




Sursa foto: bzi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristian Popescu Piedone cercetat de ANI. Replica, primarul Sectorului 5, București

28 Feb 2024 717

DNA Primarul Cristian Piedone, urmărit penal într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu

29 Apr 2022 1141

ANI Fostul primar, Cristian Popescu Piedone, anchetat pentru conflict de interese penal

14 Sep 2016 1964

Piedone, trimis în judecată de Gheorghe Popovici, fost procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa. Iată rechizitoriul! (document)

07 May 2016 2465

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Piedone!

05 May 2016 1491

Dosarul ”Colectiv” ”Cadou” de 1,5 milioane lei de la procurorii DNA pentru Piedone!

18 Dec 2015 1353

Dosarul „Colectiv“ Piedone, anchetat de Gheorghe Popovici, fost procuror al Parchetului Curţii de Apel Constanţa (referat DNA)

10 Nov 2015 4246

UPDATE. Cristian Popescu Piedone, reținut de procurorii DNA

06 Nov 2015 1564

„Constanţa, trezeşte-te!” Străzile Constanţei au fost luate cu asalt de proteste (galerie foto + video)

05 Nov 2015 3141

UPDATE 6. Peste 1.000 de persoane prezente Constanţa protestează din nou (galerie foto+video)

04 Nov 2015 3877

UPDATE 6. 35.000 de oameni prezenţi Bucureştenii se strâng în Piaţa Universităţii, după demisiile lui Ponta şi Piedone

04 Nov 2015 2866

Bucureştenii ies iar în stradă. De data asta cer un guvern bazat pe oameni specializaţi, nu politici

04 Nov 2015 1759

Protestul se extinde şi în Brăila

03 Nov 2015 1940

Presa din străinătate relatează despre protestele din România

03 Nov 2015 1609