Stiri calde

Femeie de 82 de ani, din Constanța, sunată de un fals doctor. I-a cerut o sumă de bani

Potrivit SAJ Constanţa, la data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 82 de ani, din municipiul Constanţa, cu privire la faptul că a fost apelată pe telefonul fix, de către un bărbat necunoscut, care s-a recomandat ca fiind doctor la Spitalul Județean din Constanța, informând-o că fiica sa ar fi suferit un accident și este la spital.

În discuție a intervenit și o voce feminină care s-a recomandat fiica sa.

Ulterior, bărbatul i-a solicitat o sumă de bani pentru transportarea persoanei accidentate la spitalul Floreasca din București, prin intermediul elicopterului SMURD.

Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni şi a întrerupt convorbirea telefonică.
Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă pentru identificarea autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.

Iată care sunt recomandările poliţiştilor constănţeni:

Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor ,,rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cuvictime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani.

Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală.

Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.

Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un profesor universitar de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” s-a ales cu un dosar penal

19 Apr 2016 963

191 de oameni consultaţiDoctor fără acte la Urgenţă!

20 Nov 2010 1046