Fenomen astronomic extrem de rar Cometa Siding Spring trece pe lângă Marte

Astronomii au posibilitatea de a observa la sfârșitul acestei săptămâni un eveniment care se produce cu o frecvență de o dată la 1 milion de ani - o cometă de dimensiunile unui munte va trece duminică foarte aproape de planeta Marte, conform site-ului NASA.org. Cometa, care se deplasează cu viteza de 56.327 m/s, se va apropia până la 140.000 de kilometri de Planeta Roșie.
 
Cele cinci sonde ale NASA aflate în misiuni de studiere a planetei Marte — trei sonde orbitale și două rovere robotizate — vor fi folosite pentru a observa trecerea cometei botezate "Siding Spring", cometă aflată la prima sa vizită cunoscută în interiorul sistemului solar. O sondă europeană și sonda indiană aflate pe orbita Planetei Roșii vor transmite de asemenea imagini ale acestei comete.
 
Protejate de atmosfera marțiană, roverele Opportunity și Curiosity ar putea ocupa cele mai bune locuri la acest spectacol astronomic, în condițiile în care sondele orbitale vor prelua date până la apropierea cometei, când vor fi deviate de cealaltă parte a Planetei Roșii pentru a fi la adăpost de particulele de rocă, gheață și praf cosmic din coada cometei.
 
Botezată după observatorul australian care a descoperit-o, în ianuarie 2013, Siding Spring se va apropia de Marte din spatele planetei și apoi va trece în fața acesteia în cursul zilei de duminică.
 
Cometa, care are un nucleu cu diametrul estimat la cel puțin 804 metri, s-a desprins din Norul Oort, aflat la frontiera sistemului solar, dincolo de orbita celei mai îndepărtate planete față de Soare, Neptun. Acest obiect cosmic s-a format, probabil, la 1 milion - 2 milioane de ani după aprinderea Soarelui și nașterea sistemului solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Până în prezent cometa nu s-a aventurat atât de mult în interiorul sistemului solar, nedepășind probabil, orbitele giganților gazoși Jupiter, Saturn, Uranus sau Neptun.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Astăzi Eclipsă inelară de Soare. Un fenomen astronomic rar

26 Dec 2019 5514

Fenomen astronomic rar Planeta Marte, la cea mai mică distanţă din ultimii 15 ani faţă de Pământ

31 Jul 2018 4166

Editorial Val de tragedii la Constanţa. Să fie efectul „Super Lunii“ sau doar o coincidenţă?

03 Feb 2018 2892

Imagini LIVE transmise de NASA Super Luna Albastră Sângerie, spectacol celest rar (video)

31 Jan 2018 3368

Fenomen astronomic rar. Când va putea fi văzută luna ”sângerie”

29 Jan 2018 2296

Fenomen astronomic rar vizibil cu ochiul liber. Ce putem observa în această noapte pe cer

12 Nov 2017 3304

În 20 ianuarie Planetele ne vor oferi un fenomen astronomic rar

19 Jan 2016 3437

Fotoreportaj Luna însângerată, un fenomen astronomic rar

28 Sep 2015 4077

“Luna albastră” domnește peste Marea Neagră (galerie foto)

31 Jul 2015 4318

Azi e eclipsa de soare. Unde, când şi cum o putem vedea din România

20 Mar 2015 4242

Eclipsa de soare pe 20 martie Cât şi cum se vede în România

17 Mar 2015 2323