Festivitate de premiere la concursul „Eroul din familia mea”

Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria”, Subfiliala Mangalia, reprezentată de președinte prof. Emil Corneliu Ninu, Asociația Națională a Veteranilor de Război din România – Filiala Mangalia, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Primăria Municipiului Mangalia și Complexul Cultural “Callatis” organizează miercuri, 12 iunie 2013, ora 18.00, în foaierul Casei de cultură, festivitatea de premiere a participanților la concursul “Eroul din familia mea”.

Concursul a fost organizat cu scopul cunoașterii, prețuirii și mediatizării faptelor eroice legate de marile momente istorice ale Dobrogei: Războiul de Independență, Războaile Balcanice, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și Revoluția din Decembrie 1989.
La concurs au participat elevi și cadre didactice din școlile municipiului Mangalia, iar juriul a fost alcătuit din: col. (rez.) Alecu Crudu, cdor. (rtg.) Alexandru Macavei, scriitoarea Emilia Dabu, director dr. Tatiana Odobescu și veteranul de război Gh. Al. Rădeanu.

Condițiile de participare au fost: prezentarea unei lucrări de 2-5 pagini, a unei compuneri artistice (amintire, evocare, portret, povestire, versuri etc), publicistică (interviu, medalion, reportaj etc) sau științifică (schiță biografică, eseu etc).

De asemenea, concurenții au mai putut participa cu: ilustrații diverse, ca anexe, având la bază copii de pe documente ale epocii, portrete, fotografii de grup, din timpul celor două războaie mondiale sau de la diverse ceremonii militare, inclusiv de decorare a unor militari, acte militare, extrase din presă etc.
La festivitate se vor acorda premii constând în sume de bani (pentru primele trei lucrări la fiecare din secțiunile cadre didactice și elevi) și diplome. Totodată, participanții la concurs vor putea merge sâmbătă, 15 iunie 2013, în excursia organizată de Primăria Municipiului Mangalia, la Monumentul de la Mărășești și la Monumentul Cercetașului din Tecuci. Festivitatea de premiere va fi precedată de o scurtă sesiune de comunicări științifice  și va cuprinde și un program artistic susținut de elevi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 298

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 334

Primăria Constanța a pierdut un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?

03 May 2024 273

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 315

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 324

Contestația Marcelei Stancu pentru candidatura la Primăria Limanu, respinsă de Tribunalul Constanța

03 May 2024 331

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 395

Certificat de urbanism pentru Bimmer Workshop SRL, care edifică un showroom la Constanța

03 May 2024 303

Rezultatul licitației publicat în MO Primăria Constanța a vândut un teren din zona Campus (DOCUMENT)

03 May 2024 507

Licitații publice Cine va păzi obiectivele Primăriei Constanța (DOCUMENT)

03 May 2024 371

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 530

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 367

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 356

Cumpărări directe Constanța Drumuri Județene Constanța SA repară DC 69, din comuna Ciobanu, cu 180.000 de euro (DOCUMENT)

03 May 2024 280

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 348