FMI recomandă, pentru gestionarea crizei francului elveţian, adoptarea Legii insolvenţei

FMI recomandă, pentru gestionarea crizei francului elveţian, adoptarea Legii insolvenţei şi stimularea dialogului între bănci şi datornicii cu probleme, la care să se adauge un suport legislativ de facilitare a acestui dialog, a precizat astăzi preşedintele Comisiei de buget din Cameră, Viorel Ştefan, informează Mediafax.

„Pe criza francului elveţian, poziţia FMI, BM, CE este următoarea: nu România e cazul cel mai grav din regiune. România este cazul cel mai uşor, spun ei, e o problemă gestionabilă, atât din punct de vedere al sistemului bancar, cât şi din punct de vedere al Guvernului”, a spus Viorel Ştefan după întrevederea dintre delegaţia FMI, BM şi CE cu deputaţii membri ai Comisiei de buget-finanţe-bănci, notează Mediafax.

El a arătat că FMI recomandă ca România să aplice două căi: adoptarea Legii insolvenţei şi stimularea dialogului dintre bănci şi clienţii care au probleme în rambursarea creditelor în CHF.

„Pe două căi ne recomandă să mergem: să finalizăm adoptarea Legii insolvenţei persoanelor fizice, pe de o parte; iar pe de altă parte să canalizăm şi să stimulăm dialogul între instituţiile de credit şi persoanele îndatorate, datornicii cu probleme şi cu un suport legislativ de facilitare a acestui dialog de tipul OUG 46, celebra «electorată», căreia eu i-aş spune azi «scade rata»”, a adăugat Viorel Ştefan.

Aproximativ 1.500 de persoane care au împrumuturi în franci elveţieni au ieşit din nou duminică în Piaţa Constituţiei, la două săptămâni după protestul anterior, acţiuni similare având loc simultan la Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Craiova, pentru a cere conversia creditelor la cursul istoric plus maxim 20%.

"Nu putem să mergem la bancă să negociem individual, ne trebuie o soluţie legislativă. Vom pune la dispoziţia Comisiei de buget-finanţe documente care arată că nu se poate negocia cu băncile. N-au negociat nici când am semnat contractele, nici acum", a afirmat Cătălin Voivozeanu, unul dintre reprezentanţii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF şi iniţiator al mitingului.

Părţile implicate în "criza francului" au poziţii diferite privind soluţiile la problemele clienţilor cu astfel de credite accentuate după aprecierea puternică a francului de la mijlocul lunii ianuarie.

Clienţii doresc un act normativ prin care să aibă posibilitatea de a converti în lei creditele în valută la cursul de la momentul acordării împrumutului apreciat cu maxim 20%.

Pe de altă parte, băncile şi BNR invocă neconstituţionalitatea unei astfel de măsuri, precum şi pierderile mari cauzate instituţiilor de credit, pe care unele dintre ele nu ar putea să le suporte şi ar ajunge chiar în situaţia falimentului.

Astfel, banca centrală împreună cu băncile care au în portofolii credite în franci elveţieni şi cu Asociaţia Română a Băncilor pledează pentru soluţii individuale, aplicate de la caz la caz, întrucât portofoliul în franci este foarte diversificat şi nu se pot aplica soluţii generale.


Până în prezent, opt instituţii de credit au anunţat măsuri temporare de atenuare a efectelor aprecierii francului în raport cu leul.


Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.