Fostul socru al liberalului Mihail Bălăşescu a fost găsit spânzurat într-o pădure din Buşteni

Fostul liberal Mihai Bălăşescu a fost omorât. Crima a avut loc în noaptea de 3 spre 4 septembrie. În timp ce se afla în apartamentul său din orașul Bragadiru, socrul acestuia, George Adrian Epaminonda Burghel, l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din material plastic, acte de violență ce au condus la decesul acestuia.
 
Conform concluziilor provizorii medico-legale, moartea lui Bălășescu a fost violentă și a survenit în urma asfixiei mecanice prin strangulare. Parchetul spune că victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații), produse cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului în contextul procedurii strangulării.
 
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, fostul socru ar fi lăsat un bilet unei rude în care anunţa că îl va omorî pe Bălăşescu şi că, după crimă, nu va fi de găsit. Bărbatul a fost căutat de poliţişti și a fost emis și mandat de arestare în lipsă pe numele său.
 
Astăzi, George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Bălăşescu şi principalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsit spânzurat într-o pădure din apropierea telecabinei din Buşteni, judeţul Prahova. Surse din Poliţie au precizat că, din primele date ale anchetatorilor, rezultă că bărbatul găsit spânzurat în pădure este Burchel, care s-ar fi sinucis.
 
Maşina condusă de acesta, un Ford Focus argintiu, fusese găsită abandonată, luni dimineaţă, tot la Buşteni. Autoturismul avea roţile din spate dezumflate şi se afla pe strada Telecabinei din Buşteni, unde ar fi fost abandonată cu cel puţin trei zile înaintea datei la care a fost găsită, potrivit unor martori.
 
Acesta a fost iniţial localizat la Cheia, într-o zonă muntoasă, de unde şi-a sunat soţia şi a apelat numărul de urgenţă 112, anunţând că intenţionează să se sinucidă.
 
Fostul socru al lui Mihail Bălăşescu era dat în urmărire internaţională, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
 
Avocata care l-a reprezentat pe Mihail Bălăşescu în procesul de partaj susţine că fostul secretar adjunct al PNL depusese mai multe plângeri la Poliţie împotriva fostei sale soţii şi a rudelor acesteia, care l-ar fi urmărit.
 
Avocata Lidia Cernătescu a declarat, pe 5 septembrie, că un conflict între Bălăşescu şi fosta sa soţie Ana Maria Burchel a pornit după ce fostul secretar general adjunct al PNL a primit în urma partajului o maşină. Autoturismul era însă folosit de fostul socru al lui Bălăşescu.

 
"De la pronunţarea partajului de către Judecătoria Sectorului 5 era urmărit. Doamna Burchel i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă şi a fost internat în spital. Sora dumneaei şi iubitul acesteia l-au urmărit. Am depus plângeri la Secţia 1 Poliţie, atât pe numele fostei soţii, cât şi pe numele surorii acesteia şi al iubitului ei. Domnul Bălăşescu trebuia să vină la cabinet pentru a completa plângerile, dar nu m-a mai sunat", a declarat avocata.
 

Potrivit acesteia, pe 31 august, Mihail Bălăşescu a sunat-o şi i-a spus că fostul socru l-a chemat pentru a-i da maşina, dar ea l-a sfătuit să nu meargă după autoturism.
 
Mihail Bălăşescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost preşedintele partidului. Bălășescu este autorul celebrului episod din politica românească cunoscut sub numele de "sex pe canapeaua lui Crin".
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziție tematică de Dragobete, la Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

22 Feb 2024 641

Administratori ai Canal Sea Services SRL, reconfirmați!

05 Oct 2023 1301

Centrul Cultural „Nicolae Bălăşescu Nifon” din Babadag, judeţul Tulcea scoate la concurs un post vacant

08 Jan 2022 1474

Post vacant la Şcoala Gimnazială „Nifon Bălăşescu” din Tulcea. Când are loc concursul

30 Dec 2021 1482

Şcoala Gimnazială „Nifon Bălăşescu”, Tulcea, Judeţul Tulcea scoate la concurs trei posturi vacante

10 Sep 2021 1370

Centrul Cultural „Nicolae Bălăşescu Nifon” din Babadag, judeţul Tulcea angajează

10 Jun 2021 1006

#citeșteDobrogea Dobrogea înainte de 1878 (III) - Nifon Bălășescu și românii dobrogeni

24 Dec 2020 2841

#citeșteDobrogea Dobrogea înainte de 1878 (II) - Românii și așezările românești

21 Dec 2020 3263

Oceania Ship Management SRL, firmă nouă care se va ocupa de lansarea forței de muncă

28 Nov 2018 1568

Modificări în structura capitalului social al Harbour Towage SRL. A fost cooptat un nou asociat

07 Sep 2018 2499

Rezultatele necropsiei în cazului socrului lui Bălăşescu

19 Sep 2015 1910

Fostul liberal Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

07 Sep 2015 1697

Cum a fost ucis politicianul Primele rezultate ale necropsiei lui Mihail Bălăşescu

07 Sep 2015 1767

Update - Primul suspect în cazul morţii lui Bălăşescu este fostul socru. Moartea liberalului a fost violentă

05 Sep 2015 2049

Antonescu, reacţie după moartea lui Bălăşescu „Sunt şocat! Era o persoană jovială şi optimistă”

04 Sep 2015 2275