UPDATE3 - Franța, din nou sub teroare! Luare de ostatici și schimb de focuri

 
În Franța, la Roubaix, a avut loc o luare de ostatici și au fost trase focuri de armă. Se pare că un director de bancă și familia sa ar fi ostatici.
 
Conform Sky News, care citează surse medicale, mai multe persoane sunt rănite. Printre ostatici se află și câțiva copii.
 
Potrivit mass-media, un important dispozitiv de securitate a fost creat, iar forţele speciale ar fi lansat deja asaltul asupra clădirii.
 
Există surse din poliție care susţin că acest atac nu ar avea legătură cu cele din Paris. 

UPDATE3, ora 23.35:


Criza ostaticilor din Franţa s-a încheiat. Ultimii doi captivi au fost eliberaţi. Aceştia au fost ţinuţi captivi timp de aproximativ 3 ore.
 
Forţele de ordine au anunţat încheierea luării de ostatici. Potrivit primelor informaţii, ultimii doi ostatici au fost eliberaţi şi evacuaţi cu vehicule ale pompierilor şi ale Samu .
 
Potrivit reporterilor francezi, persoana vizată de agresori a fost directorul băncii Crédit Municipal de Roubaix, care locuieşte în apropiere de domiciliul bandiţilor. Aceştia au fost însă surprinşi de o patrulă a poliţiei, moment în care a început un schimb de focuri, agresorii fugind şi pătrunzând în locuinţa directorului băncii.
 
Surse din poliţie afirmă că, în timpul schimbului de focuri nu a fost rănită nicio persoană. Poliţia a mai comunicat că nu este vorba despre un act terorist.
 
O sursă cu rang superior în poliţie a confirmat că acţiunea criminală a debutat la ora locală 18:50, printr-o tentativă de răpire a directorului băncii. A urmat un schimb de focuri cu forţele de poliţie, apoi bandiţii s-au retras în sediul victimei lor. 

UPDATE2, ora 22.45:


Informațiile ce vin din acea zonă sunt destul de derutante.
 
"Potrivit concluziilor preliminare, nu este vorba de un act terorist, ci de o tentativă de jaf", a declarat un oficial din cadrul poliţiei locale.

 
"Autorii au încercat să efectueze o spargere, apoi au luat ostatici", a comunicat Primăria locală.
 
Conform unor surse, luarea de ostatici are loc la o bancă. Alte surse susţin că este vizată o staţie de alimentare cu carburanţi.
 
Un alt oficial a declarat că nicio persoană nu a fost rănită.
 
Anterior, surse citate de Reuters, anunţau că , mai multe persoane, inclusiv copii, au fost luate ostatice într-o clădire din nordul Franţei, la frontiera cu Belgia.
 

UPDATE1, ora 22.05:


Presa franceză a relatat că atacul a luat turnura unei tentative de jaf dintr-o bancă.
 
Este o intervenţie în desfăşurare. Cartierul în care a avut loc schimbul de focuri a fost încercuit de forţele de poliţie.
 
Potrivit primarului Roubaix, această luare de ostatici a fost pusă la cale de mai mulţi oameni înarmaţi care ar fi vizat un jaf din bancă.
 
Comisariatul din Roubaix și serviciile locale de prim-ajutor au confirmat o operațiune de anvergură în cartierul Van Goh din oraș.


sursa foto: observator.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Franța Ridicarea planului „Vigipirate” la nivelul cel mai înalt - „urgență atentat”

25 Mar 2024 522

Atenționare de călătorie pentru Franța! Ce trebuie să știe românii care merg acolo

14 Oct 2023 978

Atentat în Franța la Lyon. Explozia unui colet-capcană s-a soldat cu 13 răniţi. Cine este principalul suspect

25 May 2019 2251

Atenționare de călătorie în Franța. Ridicarea nivelului de alertă a planului „Vigipirate” la nivelul maxim – „Urgență atentat”

13 Dec 2018 1373

Franța. Mai multe persoane bănuite de terorism, arestate de polițiști. Plănuiau un atentat la Nisa

07 Nov 2017 2153

S-au deschis urnele Alegeri prezidențiale în Franța

23 Apr 2017 2442

Poliţiştii au dejucat un atentat în Franţa. Suspecţii reţinuţi aveau 3 kg de explozibil

18 Apr 2017 3379

Un an de la atentatele de la Paris Cele mai sângeroase atacuri teroriste din istorie

12 Nov 2016 1993

Au fost omagiate victimele atacului terorist comis de ziua naţională a Franţei

15 Oct 2016 2048

Încă un atentat dejucat în Franța. Un minor a fost reținut

11 Sep 2016 5216

Preotul măcelărit de doi jihadiști în Franța a fost înmormântat astăzi. La catedrala din Rouen au avut loc funeraliile

02 Aug 2016 1679

MAE Semnalări privind dispariţia unor cetăţeni români în urma atacului de la Nisa

19 Jul 2016 1904

Înainte de EURO 2016, Franţa a dejucat un atentat

18 Jul 2016 2185

Atentatul din Nisa Doi români sunt încă dispăruţi

18 Jul 2016 2154

Ei sunt românii dați dispăruți în urma atacului care a înspăimântat o lume întreagă

17 Jul 2016 3093