Gabriela Herghelegiu, de la Primăria Medgidia, trimisă în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei Gabriela Herghelegiu, șef al Serviciului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Medgidia, la data săvârşirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în toamna anului 2013, inculpata Herghelegiu Gabriela, în calitatea sa de șef al Serviciului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Medgidia, a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) 140.000 lei din valoarea totală a unui proiect de execuție lucrări evaluat la suma de 7.000.000 lei, reprezentând un procent de 2% din contravaloarea facturilor ce urmau a fi încasate de o asociere de firme, reprezentată de către denunțător.
 
În schimbul banilor pretinși, inculpata a lăsat să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Primăriei Medgidia cu competență în atribuirea contractului respectiv, finanțat din fonduri europene, că îi poate determina pe aceștia să atribuie proiectul în cauză asocierii comerciale reprezentate de omul de afaceri și, de asemenea, că se va asigura de buna derulare a contractului atribuit fără întârzieri la plată.
 
La data de 23 octombrie 2015, inculpata a primit de la aceeași persoană suma de 10.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Din suma pretinsă, inculpata Herghelegiu Gabriela a încasat suma de 66.000 lei.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de menținere a măsurii preventive dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei ani cu executare pentru Gabriela Herghelegiu, fosta şefă a Achiziţiilor Publice din Primăria Medgidia

01 Feb 2018 5013

Trimisă în judecată de DNA Constanța Fosta şefă a Achiziţiilor Publice din Primăria Medgidia, condamnată

25 Jan 2017 4314

Fostul şef al Achiziţiilor Publice din Primăria Medgidia a scăpat de control judiciar

10 Dec 2016 1822

Gabriela Herghelegiu, fostul şef de la Achiziţii Publice din Primăria Medgidia, în atenţia judecătorilor

06 Aug 2016 2006

Gabriela Herghelegiu, trimisă în judecată de DNA Constanţa, menţinută sub control judiciar

17 Feb 2016 1848

Gabriela Herghelegiu, fostul şef de la Achiziţii Publice din Primăria Medgidia, rămâne sub control judiciar

22 Dec 2015 2379

Cererea DNA de arestare a fost respinsă Gabriela Herghelegiu rămâne sub control judiciar (documente)

26 Oct 2015 4629

UPDATE 2 - Şeful Serviciului de Achiziții Publice al Primăriei Medgidia, sub control judiciar pentru trafic de influență (document)

24 Oct 2015 4564