Guvernul României a decis cine să fie operatorul aeronavei Cessna Citation V

Guvernul României a adoptat astăzi o Ordonanţă de urgenţă prin care Școala Superioară de Aviație Civilă a fost desemnată operator aerian al aeronavei Cessna Citation V seria 560-0200, aflată în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne.

Operarea aeronavei se face în scopul pregătirii personalului aeronautic din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne pentru desfăşurarea de misiuni SMURD, în scopuri umanitare, salvare vieţi omeneşti, medico-sanitare, căutare/salvare victime accidente sau persoane aflate în stare de dificultate şi zboruri speciale (fiind incluse şi orice zboruri necesare menținerii aero-navigabilității, zboruri tehnice şi cele necesare instruirii personalului alocat misiunilor efectuate cu această aeronavă), se arată într-un comunicat de presă.

Desemnarea Şcolii Superioare de Aviație Civilă ca operator al avionului s-a făcut prin derogare de la prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care Ministerul Afacerilor Interne este desemnat singurul operator aerian pentru serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare.

Școala Superioară de Aviație Civilă, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va fi operatorul aeronavei până la finalizarea procesului de pregătire a celor 6 piloți și 12 personal nenavigant tehnic din Inspectoratul General de Aviație.

Totodată, prin ordonanța de urgență adoptată astăzi, Spitalul Clinic de Urgență București, prin UPU – SMURD, a fost desemnat operator medical al aeronavei, pe durata operării acesteia de către Școala Superioară de Aviație Civilă, operatorul medical fiind responsabil cu asigurarea personalului de specialitate pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

În prezent structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne nu au posibilitatea să asigure pregătirea personalului aeronautic navigant și nenavigant tehnic necesar operării aeronavei Cessna Citation V seria 560-0200, intrată în proprietatea MAI în baza unui contract de sponsorizare.

În ceea ce privește costurile cu operarea aeronavei, inclusiv cu înmatricularea și introducerea aeronavei în certificatul de operator aerian al Școlii Superioare de Aviație Civilă, acestea se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Separat de această aeronavă, Inspectoratul General de Aviație al MAI are în operare avionul medical Piper Cheyenne III și 19 elicoptere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvern România va semna un acord de împrumut cu BIRD, în valoare de 500 milioane de euro

02 Nov 2016 1251

Guvernul a încheiat 2014 cu un deficit de 1,85%

28 Jan 2015 1804

Un jazzman “de meserie protestatar”, un student şi un ONG Cine sunt constănţenii nominalizaţi la premiile România Curată 2014

31 Dec 2014 2362

Miile de elevi din Constanţa încep anul şcolar cu revendicări. Guvernul Ponta nu are o misiune uşoară

15 Sep 2014 2198

Guvernul a adoptat astăzi un amendament privind finanţarea Autostrăzii Cernavodă - Constanţa

04 Sep 2014 1837

Actul normativ privind migraţia politică va fi discutat mâine în Guvern

27 Aug 2014 2286

Pe cine lasă Ponta premier pe perioada campaniei electorale

22 Aug 2014 2010

Intrarea României în recesiune, efect al guvernării dezastruoase a PSD - 16 august 2014

15 Aug 2014 1683

După modelul consacrat Prima casă, Guvernul vrea să lanseze Prima mașină

20 Jul 2014 2085

În urma unei hotărâri de Guvern Transportatorii estimează creșterea tarifelor practicate

11 Jul 2014 1499

Sedinta comuna de guvern Romania-Israel

23 Jun 2014 1530

Mircea Titus Dobre „România are șansa de a atrage investiții străine consistente”

02 Jun 2014 2390

1 ianuarie 2019 – data la care România va adopta moneda euro

06 May 2014 3001