Hramul mănăstirii „Peștera Sf. Ap. Andrei”

30 noiembrie este zi de sărbătoare legală în care poporul român îl cinstește pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Astfel, luni (30 noiembrie), de la ora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, IPS Teodosie, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate, va oficia Sf. Liturghie. Pentru că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reactivarea așezământului monahal, la sfârșitul slujbei va fi lansată lucrarea „Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei - 25 de ani de vatră monahală neîntreruptă, 1990-2015”, semnat de către arhimandrit Cosma Mitu, starețul mănăstirii, și un pasionat de istorie dobrogeană, teologul Ionuț Druche.
Începând cu ora 18.00, pe scena Casei de cultură din Constanța va avea loc concertul de muzică patriotică: „Sus inima români!” susținut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” (dirijor arhid. Asist. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) și Muzica Militară a Forțelor Navale Române (dirijor col. dr. Cornel Ignat).
În deschiderea concertului, vor fi amenajate două expoziții: „Peștera Sfântului Apostol Andrei în fotografii de epocă”, organizată de Ionuț Druche, și „Peștera Sfântului Andrei în ochii copiilor”, coordonată de prof. Mădălina Oana Sfetcu, profesor de desen în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Tuzla. În deschidere vor vorbi: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și dr. Virgil Coman, directorul Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale. Intrarea este liberă.
 Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Petru și Andrei au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.
La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care, conform tradiției, s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei.
 Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 559

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 921

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 497

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 609

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 1102

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”, Constanța, scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

11 Mar 2024 1135

Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Cine poate participa

05 Mar 2024 1644

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, Constanţa angajează. Ce post este scos la concurs

05 Mar 2024 980

Angajări Constanța Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa scoate la concurs un post vacant

03 Mar 2024 1513

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medici specialiști. Detalii

28 Feb 2024 902

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”, Constanța, scoate la concurs trei posturi vacante. Iată ce condiții trebuie să îndeplinești

14 Feb 2024 1232

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa face angajări! Sunt mai multe posturi scoase la concurs

13 Feb 2024 1584

Declarații de avere Enache Bucovală, de la Bueno Comp SRL, membru CA al Spitalului Județean Constanța (DOCUMENTE)

12 Feb 2024 1115

Atlantida Grama SRL, care deține hotelul și restaurantul Zodiac, asigură servicii de cazare pentru piloții elicopterului SMURD (DOCUMENT)

03 Feb 2024 1068

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa scoate la concurs mai multe posturi vacante

21 Jan 2024 3336