Imagini șocante. Tânără atacată și tâlhărită în scara blocului. Agresorul, eliberat recent din penitenciar în baza recursului compensatoriu (video)

O tânără a fost atacată și tâlhărită în scara blocului în timp ce aștepta să urce în lift. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în imobil, iar în baza imaginilro suspectul a fost depistat și reținut. 

Potrivit Digi24.ro, este vorba de un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia, care are antecedente penale, având condamnări pentru tâlhărie şi tentativă de viol.

Luni seara, el a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri, urmând ca oamenii legii să stabilească apoi măsurile legale pe care le vor lua. 

"Autorul din imagini este liberat de fix două luni din penitenciar, el beneficiind de zilele compensatorii", a scris pe pagina sa de Facebook Marian Godină.

Imaginile au fost postate ieri seară pe pagina de Facebook – Atenţie Poliţia Iaşi.

În imagini se vede cum în bloc intră patru persoane, două iau liftul primul dată, iar o tânără şi un bărbat rămân să aştepte.

La un moment dat, bărbatul o loveşte puternic în faţă, tânăra cade inconştientă, iar apoi agresorul îi umblă prin buzunare.

“Poate îl recunoaşte cineva”, este mesajul care însoţeşte clipul video.

Sursa foto-video: Facebook/Atenție Poliția Iași


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 207

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 720

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 761

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 773

Tânăr de 19 ani, reținut pentru tâlhărie calificată. Infracțiunea s-a petrecut pe strada Eliberării, din Constanța

19 Mar 2024 662

În Constanța Bărbat reținut pentru tâlhărie asupra unui minor de 15 ani

11 Mar 2024 913

Constanța Femeie atacată și tâlhărită pe stradă de trei tineri! Doi dintre suspecți sunt minori

29 Feb 2024 1293

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 753

Județul Constanța Tineri reținuți pentru tâlhărie la Medgidia! Doi dintre suspecți sunt minori

11 Feb 2024 897

Bărbat tâlhărit de un tânăr pentru bani și telefon mobil, în comuna Ion Corvin, județul Constanța

29 Jan 2024 864

Femeie de 73 de ani atacată în curtea casei de doi copii! Victima a ajuns la spital

27 Jan 2024 1129

Infractori înfruntați Victimă de 75 de ani! Cum au acționat agresorii în păgubirea bătrânei!

27 Jan 2024 842

În București O femeie de 56 de ani, agresată și deposedată de geantă de un tânăr

23 Jan 2024 562

Percheziții în județele Constanța și Prahova la persoane bănuite de tâlhărie

23 Jan 2024 796

Atac violent într-o societate comercială din Olt!

21 Jan 2024 790