În așteptarea lui Moș CrăciunAproape 2000 de copii din Cumpăna vor primi daruri

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, reprezentat legal prin persoana primarului, ec. Mariana Gâju, anunță că, în perioada 16-19 decembrie, se vor desfășura o serie de manifestări dedicate sărbătorilor de iarnă. 
Astfel, în așteptarea lui Moș Crăciun, preșcolarii și elevii comunei Cumpăna vor organiza spectacole, în cadrul Casei de Cultură din localitate. Programul de desfășurare a serbărilor oferite de școlari și preșcolari va fi următorul:Miercuri, 17 decembrie, în intervalul orar 09.0014.00. Joi, 18 decembrie, în intervalul orar 10.00-14.00. Vineri, 19 decembrie, în intervalul orar 10.00-17.30.  Administrația publică locală, prin grija primarului, ec. Mariana Gâju și a consilierilor locali, vor oferi daruri tuturor celor 1900 de copii din cadrul celor două Grădinițe și a Liceului Tehnologic, „Nicolae Dumitrescu“. Joi, 18 decembrie, începând cu ora 12.00, la sediul After School Cumpăna, reprezentanții Clubului Rotary Pontus Euxinus Constanța vor oferi daruri copiilor înscriși la Centrul de Zi After School Cumpăna. În aceeași zi, la ora 13.00, la sediul Primăriei Cumpăna, reprezentanții clubului vor oferi daruri și familiilor aflate dificultăți financiare. Vineri, 19 decembrie, începând cu ora 12.00, Primaria Comunei Cumpăna, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunicatră Cumpăna, vor oferi daruri constând în alimente de bază, unui număr de 10 familii din localitate. Evenimentul se derulează în cadrul Campaniei Umanitare „Fă-le o bucurie“, inițiat în anul 2007. De asemenea, în perioada 22-23 decembrie, administrația publică lcoală, prin consilierii lcoali și reprezentanți ai Asociației de Voluntari „Cumpăna Tinerilor“ vor oferi tutror celor 4500 de gospodării din localitate, mici simboluri de Crăciun constând în felicitări și calendare. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

42 de hectare revin la Primăria Cumpăna. Mariana Gâju anunță construirea unui parc industrial

17 May 2021 2936

Comisia ENVE a adoptat proiectul de aviz al Primăriei Cumpăna (galerie foto)

27 Sep 2018 1377

„Made in rural“, proiect desfăşurat de Primăria Cumpăna Mariana Gâju - „Prin lucrările realizate în atelierele de creaţie, vom promova comuna“ (galerie foto)

20 Feb 2016 3255