În perioada 21 decembrie 2018 – 6 ianuarie 2019, CFR Călători suplimentează trenurile către Constanța

CFR Călători informează că în zilele cu trafic crescut din perioada 21 decembrie 2018 –  6 ianuarie 2019, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre/dinspre Brașov, Cluj Napoca, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dornei, Suceava, Iași, Timișoara Nord şi Constanţa vor fi suplimentate operativ.

Pentru această perioadă, este suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete.

”Recomandăm tuturor pasagerilor planificarea din timp a călătoriei cu trenul. Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipație:  Online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări și agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism)” au mai transmis reprezentanții CFR Călători.


Programul agenţiilor de voiaj CFR

Agenţia de voiaj din Aeroportul Otopeni va fi deschisă în zilele de 24 şi 31 decembrie,  în intervalul orar 08.00 -16.00.

În data de 24 decembrie, agenţiile de voiaj din incinta Oficiilor Poştale – Agenţia Unirea, Agenţia Militari, Agenţia Regie şi Agenţia Berceni vor fi deschise în intervalul orar 08.00 -16.00, iar în data de 31 decembrie vor fi închise.

Agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iași vor fi deschise conform programului de lucru al centrelor comerciale.

Celelalte agenţii de voiaj vor fi deschise cu program normal de lucru.

În zilele libere de sărbătoare legală – 25, 26 decembrie, 1  şi 2 ianuarie, vor fi deschise agenţiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti, Iulius Mall din Iași, conform programului de lucru al centrelor comerciale, restul agenţiilor de voiaj fiind închise. 

”Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații” - au mai transmis reprezentanții CFR Călători.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 609

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2487

CFRDin 14 iunie, tren direct de la București către Istanbul (Halkali), Varna, Sofia și retur.

02 Apr 2024 352

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2275

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1098

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 472

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 509

IGPR InfotraficTrafic feroviar oprit pe secția CF 501 pe raza localității Căiuți

11 Mar 2024 334

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 650

Razie în trenurile care circulă pe magistrala Constanța – Cernavodă! Au fost aplicate mai multe amenzi

20 Feb 2024 826

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 654

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 802

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 737

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 979

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 810